Copilul tău vorbește greu, nu poate scrie sau citi? Ar putea să sufere de o boală

Învăţatul prelungit până seara târziu devine obişnuinţă, copilul inventează orice altceva ca să amâne pregătirea lecţiilor, se distrage ușor, nu reține multă informație, citește greu, nu poate scrie, are chiar și dificultăți de vorbire. Dacă te confrunți cu câteva dintre aceste situații, să știi că cel mic ar putea să aibă o problemă de sănătate. Dislexia este o tulburare de învățare, în cazul copiilor la care rezultatele obţinute la citit-scris sau socotit rămân mult sub rezultatele aşteptate. Acești copii în nici un caz nu ar trebui considerați leneși, prost educați sau retardați mintal. Iată ce presupune această afecțiune și ce trebuie să facă părinții, profesorii și toți cei din jur pentru ca copiii cu dislexie să devină adulți echilibrați, cu forţă de viaţă și integrați în societate.

Ce este dislexia?

Putem vorbi de tulburări de învăţare în cazul acelor copii la care rezultatele obţinute la citit-scris sau socotit rămân mult sub rezultatele aşteptate, raportate la nivelul capacităţilor intelectuale şi la efortul depus pentru învăţare.

Tulburarea de învăţare poate apărea la orice nivel de inteligenţă, chiar şi la un nivel de inteligenţă superioară. Nu se explică prin lipsa exersării, lipsă de motivare, factori emoţionali sau slaba pregătire a profesorilor. Nu depinde de naţionalitate sau de nivelul socio-cultural al familiilor.

Are la bază o disfuncţie neurologică, dar este influenţată şi de ereditate.

Cum se manifestă tulburările de învățare?

Formele tulburărilor de învăţare:

Dislexia = tulburare de citire (citire lentă, cu greşeli, dificultăţi în înţelegerea textului citit)
Disgrafia = tulburare de scriere (scriere urâtă, cu greşeli, greşeli de ortografie)
Discalculia = tulburare de calcul

Conform datelor statistice la nivel mondial, se constată că din numărul total de copii un procent de 7-10% prezintă tulburări de învăţare, iar procentul cazurilor grave este de 3-5%.

Unii specialişti consideră că tulburarea de învăţare nu este o boală, ci o modalitate specială de prelucrare a informaţiei, datorată dezvoltării şi funcţionării diferite de normal a sistemului nervos central.

Care sunt cauzele apariției acestei tulburări? 

Disfuncţia neurologică poate fi cauzată de factori nocivi din timpul sarcinii, naşterea prematură, complicaţiile în timpul naşterii sau diferite traume şi boli care afectează sistemul nervos central în perioada copilăriei mici. Aceste afecţiuni minime ale creierului pot provoca tulburări la nivelul limbajului, motricităţii, echilibrului, schemei corporale, orientării în spaţiu şi timp, atenţiei, percepţiei vizuale, auditive şi tactile, memoriei precum şi în prelucrarea secvenţială a informaţiei. 

Dezvoltarea deficitară a acestor capacităţi poate apărea în diferite stadii de gravitate sau combinaţii şi constituie baza formării tulburărilor de învăţare, perturbând procesul de însuşire a abilităţilor de scris-citit şi a celor matematice. Fiecare dislexic este diferit, cu simptome diferite şi trebuie susţinut să se dezvolte într-un mod personalizat.

Cum înțelegem că cel mic poate suferi de disflexie?

Nu există doi copii dislexici cu simptome identice, deoarece tulburările capacităţilor parţiale apar în combinaţii variate şi grade de dezvoltare diferite.

• A început să vorbească mai târziu în comparaţie cu alţi copii.
• Vocabularul şi capacitatea de exprimare s-au dezvoltat într-un ritm prea lent.
• Îi creează greutăţi pronunţia unor cuvinte mai lungi sau necunoscute.
• Învaţă greu cuvinte noi, nume, expresii, iar cuvintele nou învăţate nu se integrează în vocabularul activ.
• Observă sau recunoaşte greu persoane cunoscute pe stradă, în mulţime, un anumit obiect într-o mulţime de obiecte (exemplu: o jucărie pe raftul cu jucării, o haină din dulap, etc.).
• A început să meargă târziu în comparaţie cu alţi copii, mişcările au fost mult timp nesigure, necoordonate.
• Confundă direcţiile dreapta – stânga, se gândeşte mult care îi este mâna stângă şi cea dreaptă.
• Este neatent, nu este capabil de o concentrare îndelungată a atenţiei, atenţia îi este distrasă uşor de zgomote exterioare, de obicei este capabil să-şi concentreze atenţia asupra unui anumit lucru doar pentru câteva minute.
• Nu reţine poezii, cântece, le uită uşor. Nu poate memora mai multe instrucţiuni, date, nume, numere de telefon.
• Îşi aminteşte cu greu nume de persoane, de locuri şi deseori confundă numele asemănătoare. A învăţat încet numele colegilor de grădiniţă.
• Unii copii devin irascibili, îşi pierd răbdarea repede, alţii devin interiorizaţi, timizi, cu slabă încredere de sine.
• Se acomodează greu la regimul de grădiniţă. Se obişnuieşte greu cu respectarea regulilor. Educatoarea se plânge deseori de comportamentul lui.
• Nu participă activ şi cu plăcere la activităţile din grădiniţă, rareori poate fi atras în activităţi comune, este greu de motivat.Cum ne putem ajuta copiii în astfel de situații?

Cum ne putem ajuta copiii în astfel de situații?

Copiii care suferă de tulburări de învăţare sunt dezavantajaţi în şcoală deoarece învăţământul tradiţional nu se potriveşte cu capacităţile lor, cu modul lor specific de prelucrare a informaţiei. Metodele clasice de învăţământ se bazează tocmai pe punctele slabe ale copiilor dislexici, astfel eşecul este de înţeles. 

Un climat cald, înţelegător, creat de familie şi şcoală, împreună cu o terapie şi educaţie personalizată, îi creează micului copil dislexic o bază solidă de dezvoltare, putându-se preveni, în acest mod, tulburările emoţionale şi de comportament.

Foarte multe personalități marcante, care au primit acest diagnostic, au reușit să se afirme la mivel mondial, cum ar fi: Will Smith, Tom Cruise, Quentin Tarantino, Walt Disney, Pablo Picasso, Leonardo da Vinci, Hans Christian Andersen, Thomas Edison și Albert Einstein.