Durerea de sâni sau mastalgia, cum este numită în termeni medicali, este o afecțiune comună în rândul femeilor. Un studiu recent a arătat că 70% dintre femei se confruntă cel puțin o dată în viață cu dureri la nivelul sânilor.

Ciclul menstrual

Foarte multe femei acuză sensibilitate, tensiune, înțepături și o durere ușoară care se manifestă la ambii sâni înainte și în timpul menstruației. Acest tip de durere apare o dată pe lună, de obicei cu 3-7 zile înainte de menstruație. Se resimte în partea superioară a sânilor și se extinde către subraț. Afectează în special femeile cu vârsta cuprinsă între 30-40 ani.

Menopauza

Chiar dacă secreția de hormoni se diminuează, unele femei acuză dureri de sâni înaintea instalării menopauzei, dar și după, dacă femeia urmează terapia de substituție hormonală. Specialiștii susțin că durerile mamare dispar odată cu sfârșitul menopauzei.

Anticoncepționalele

În cazul în care iei anticoncepționale și ai constatat prezența durerilor de sâni odată cu începerea administrării lor, medicul poate să îți recomande o întrerupere a tratamentului pentru a observa simptomele sau poate schimba anticoncepționalele. Dar, este la fel de posibil că dacă te confrunți cu dureri de sâni și nu iei anticoncepționale să ți se recomande administrarea lor.

Menționăm că aceste recomandări sunt generale, iar în cazul în care durerile de sâni persistă o perioadă mai îndelungată, adresează-te de urgență la medicul mamolog.