Scabia se răspândește adesea în școli și grădinițe, fiind extrem de contagioasă, fiind cauzată de acarianul microscopic al scabiei. Aceasta apare în stratul superior al pielii unde acarienii își depun ouăle, conform Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Scabia se transmite de la persoană la persoană și, prin urmare, aceasta se răspândește în locuri aglomerate, cum ar fi grădinițele, spitalele, școlile și casele de bătrâni. Contactul cu un obiect infestat (cum ar fi lenjeria de pat, prosoapele sau îmbrăcămintea) poate duce, de asemenea, la infestarea cu scabie la copii, dar nu este acesta cel mai frecvent mod de transmitere.
Simptomele scabiei presupun mâncărime la nivelul pielii, care se agravează seara, urmată de o erupție roșie, care poate apărea pe tot corpul. La copiii mici, scabia poate afecta fața și gâtul, în timp ce, copiii mai mari și adulții sunt adesea scutiți de mâncărime în aceste zone. Cele mai frecvent afectate zone ale unei infecții cu scabie sunt mâinile (în special între degete), încheieturile mâinilor, secțiunea mediană, zona inghinală, picioarele și fesele.
Dacă copilul tău a fost infestat cu scabie, este posibil să observi o serie de denivelări la nivelul pielii; acesta este un semn al artropodelor care pătrund în piele și este un semn distinctiv al scabiei la copii și adulți.
În stadiul incipient este posibil să nu observi niciun simptom. „Este posibil să nu existe simptome în primele două până la șase săptămâni”, spune dr. Hadley King, dermatolog in New York. Acest lucru este valabil mai ales pentru infecțiile cu scabie prima dată; dacă ai mai fost infectat, simptomele pot apărea în câteva zile. Copiii infectați pot răspândi în continuare scabia fără simptome, spune CDC.
Tratamentul scabiei la copii
Cel mai bun mod de a trata scabia este, de obicei, un tratament cu permetrină 5%, prescris de un medic. „Acest ingredient vine sub forma unei creme ce poate fi utilizată în siguranță la copiii cu vârsta de peste două luni și la femeile însărcinate”, spune dr. King.
Tratarea scabiei la copii folosind cremă cu permetrin:
Seara, înainte de culcare, aplică-i copilului crema de la gât în jos. Asigură-te că acoperi fiecare centimetru de piele, inclusiv între degete, axile, zona inghinală și zona din spatele genunchilor. Lasă crema să se usuce cel puțin 30 de minute, apoi îmbracă copilul în pijamale.
Dimineața, scoate-i toate hainele copilului împreună cu lenjeria de pat (pături, cuverturi, jucării de pluș etc.) și pune totul într-un sac din plastic. Sigilează bine sacul și depozitează-l într-un loc retras, timp de cel puțin 24 până la 48 de ore.
Spală copilul cu apă caldă și îndepărtează-i complet crema.
Spală lucrurile copilului la o temperatură ridicată, spune Dr. King. Dacă ceva nu poate fi spălat, curăță-l chimic. Aspiră toate covoarele și mobilierul tapițat în ziua în care începi tratamentul. Acest pas este esențial și trebuie făcut cu atenție pentru a preveni reinfestarea.