mamaplus

„O simplă răceală poate crește imunitatea la COVID-19”, anunță cercetători din Germania

0
//
06.07.2020

Cercetătorii din Universitatea Tubingen din Germania au publicat rezultatele unui studiu, care oferă o rază importantă de speranță, în lupta cu pandemia. COVID-19 e o boală pentru care, în acest moment, nu există vaccin sau tratament, însă oamenii de ştiință au veşti bune pentru cei care speră să scape de efectele severe ale bolii.

Concret, un studiu realizat în Germania, ale cărui rezultate au apărut deja în mai multe publicații medicale de prestigiu, arată că expunerea la virusul care cauzează răceala poate crea imunitate la COVID-19. Această imunitate se datorează celulelor albe numite „T-Cells“, al căror rol principal constă în întărirea sistemului imunitar, în lupta cu viruşii. Experții sunt de părere că aceşti „T-Cells“ contribuie la apariția unor anticorpi, în fața virusurilor.

Rezultatele studiului realizat în Germania au fost obținute, prin compararea celulelor sanguine ale unor pacienți care s-au recuperat, după ce au avut COVID-19, şi ale oamenilor care n-au avut această boală.  

Studiul a arătat că 81 la sută dintre cei 185 de oameni testați, fără COVID-19 în istoricul lor medical, aveau deja în organism o reacție din partea acestor „T-Cellsׅ“, vizavi de Sars-Cov-2, adică virusul care cauzează COVID-19. Iar acest răspuns din partea sistemului imunitar a fost declanşat, ca urmare a expunerii la o răceală, în trecut, cauzată de alți coronaviruşi.  

Nu e prima dată când studiile arată faptul că expunerea la o simplă răceală creează o imunitate sporită la COVID-19 şi există speculații că acesta e printre motivele pentru care cei mici şi tinerii au, aparent, o imunitate mai mare la COVID-19, comparativ cu oamenii mai în vârstă.  

Professorul Sir John Bell, de la Universitatea din Oxford, a explicat, luna trecută, că în sistemul imunitar al tinerilor există un fel de „T-Cells“, care creează o oarecare protecție în fața bolii COVID-19.  

De asemenea, alte două studii, publicate luna trecută, au arătat că aceste celule „T“ sunt importante în combaterea COVID-19, atât în rândul celor bolnavi, cât şi al celor care n-au fost infectați.  

Revenind la studiul realizat acum în Germania, el a arătat că indivizii care s-au îmbolnăvit cu forme uşoare ale COVID-19 au avut o reacție mai puternică, din partea celulelor „T“. Ceea ce sugerează că aceste celule, chiar dacă nu vor crea o imunitate totală în fața bolii, pot contribui măcar la apariția unei forme uşoare, în rândul oamenilor.  

Celulele „T“ au avut o reacție importantă şi în cazul altor coronaviruşi, Mers şi Sars, când, datorită răspunsului declanşat de sistemul imunitar, ele au ajutat atât la recuperarea bolnavilor, cât şi la formarea unei protecții pe termen lung, în fața bolii.  

Faptul că oamenii de ştiință au descoperit mai multe informații, în ceea ce priveşte rolul celulelor „T“, în combaterea COVID-19, poate ajuta, inclusiv, la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament, au scris cercetătorii în raportul lor.