Dormi între 6 şi 8 ore pe noapte, dar tot te trezeşti obosit? Pe lângă stres, există şi alte lucruri care ţi-ar putea afecta calitatea somnului, la care nici tu te gândeşti.
Patul şi salteaua
Patul şi salteaua pe care dormi joacă un rol esenţial în calitatea somnului. Un pat vechi, care scârţâie ori de câte ne întoarcem de pe o parte pe alta ne deranjează în timpul nopţii extrem de mult, chiar dacă a doua zi dimineaţă nu ne amintim în mod special de asta.
Temperatura ridicată din dormitor
Multe persoane consideră că pe timpul nopţii ar trebui ca locuinţa noastră să fie încălzită mai mult sau că în dormitor ar trebui să fie mai cald decât în restul încăperilor din casă. Nimic mai fals, atrag atenţia medicii! Temperatura optimă din dormitor pe timpul nopţii este de 16-18 grade Celsius. Aeriseşte bine încăperea înainte de culcare, în acest fel intră şi aer curat de afară şi se reglează şi temperatura.
Mănânci dulciuri şi fructe înainte de culcare
Dulciurile şi fructele nu sunt recomandate înainte de culcare din cauza că vor creşte glicemia şi ne vor provoca un somn mai agitat. În plus, fructele au un conţinut ridicat de apă, care ne va determina să facem vizite mai dese la baie în timpul nopţii. Merele, de exemplu, se digeră mai greu, motiv pentru care apare disconfortul abdominal, care ne va deanja în mod cert somnul.
Te uiţi la filme înainte de culcare
Multe persoane obişnuiesc să se uite la televizor până adorm, sau la filme şi seriale. Lumina de la ecranul televizorului sau al calculatorului ne va face să adormim mai greu. În acelaşi timp, faptul că ne ţinem creierul ocupat cu astfel de lucruri va împiedica secreţia melatoninei, hormonul somnului, şi ne va face să adormim mult mai târziu. Alege să citeşti o carte înainte de culcare sau să asculţi muzică relaxantă.
Obişnuieşti să lucrezi în pat
După o zi de muncă obişnuieşti să îţi mai verifici o dată mailurile din pat? În weekend, când mai rezolvi nişte treburi de la birou, faci asta în pat? Aceste obiceiuri îţi distrug odihna. În afară de faptul că vei adormi mai greu, nici somnul tău nu va fi foarte liniştit.
Sursa