Știi acele zile când simți că vine menstruația și ești complet moleșită, lipsită de puteri și ai o foame de lup? Foamea și starea asta de ”greu” pot fi combătute eficient cu ajutorul unor suplimente care te vor ajuta să treci mai ușor peste această perioadă.

Statisticile spun că 40% dintre femei experimentează sindromul premenstrual regulat (SPM), iar una din 20 nu-și poate îndeplini activitățile cotidiene din acest motiv. Mai multe studii arată că neplăcerile cauzate de SPM pot fi prevenite sau “îmblânzite” printr-o combinație de suplimente și schimbări de dietă.

Ia suplimente de magneziu zilnic

Magneziul reduce atât nivelul de stres și anxietate, cât și durerile de cap și crampele musculare. Studiile au arătat că în cazul femeilor care au luat 400 mg de magneziu zilnic s-au redus semnificativ tensiunea nervoasă, durerile de sâni, creșterea în greutate, pofta de dulce, amețelile și durerile de cap asociate cu SPM. Atenție, este recomandat citratul de magneziu, întrucât oxidul de magneziu poate provoca diaree.

Ia un complex de vitamine B

Combinația dintre vitaminele B și magneziu are un impact și mai puternic asupra simptomelor cauzate de SPM. Consumul de alimente bogate în vitaminele B poate reduce riscul de a dezvolta SPM cu 35%. Acestea includ tiamina (B1), găsită în peste, carne de porc, nuci și semințe; riboflavina (B2), găsită în brânză, migdale, carne de vită, carne de miel și pește gras; niacina (B3), găsită în orez brun, arahide și ton; vitamina B6, aflată în semințele de floarea-soarelui, fistic, curcan și pui; acidul folic, găsit în legumele cu frunze verzi, nuci, fasole, mazăre, ouă și fructe de mare și vitamina B 12, găsită în carnea de vită macră și brânzeturile slabe.

Suplimente cu vitex agnus castus

Vitex agnus castus, cunoscută și sub numele de piperul călugărilor, este una dintre cele mai eficiente plante pentru ameliorarea naturală a SPM. Un studiu publicat în Advanced Therapies a constatat că după administrarea de suplimente cu Vitex agnus castus s-au ameliorat iritabilitatea, starea depresivă, furia, durerile de cap, balonarea, tensiunea mamară, problemele pielii, oboseala, somnolenta și insomnia asociate cu SPM. Rezultatele au fost deosebit de bune în cazul în care suplimentul a fost administrat timp de trei cicluri.

Evită alimentele care cresc riscul de inflamație

Zahărul, cofeina, carnea procesată, alimentele prăjite, băuturile răcoritoare și sucurile de fructe accentuează inflamația. De aceea, este recomandată reducerea alimentelor care cresc riscul de inflamație cu două săptămâni înainte de menstruație.

Consumă varza kale

Când vine vorba despre prevenirea și reducerea neplăcerilor cauzate de SPM, varza kale este un superaliment. Acest tip de varză, ce seamănă foarte mult cu o salată, este una dintre cele mai bune surse vegetale de calciu.

Încearcă Chlorella

Ficatul este responsabil cu înlăturarea excesului de hormoni din organism. Un ficat care nu funcționează bine va face ca persoana în cauză să aibă un exces de estrogen și progesteron premenstrual. Chlorella este un tip de algă de apă dulce, recunoscută datorita conținutului nutritiv și proprietăților detoxifiante.

Suplimente cu Omega-3

Un studiu publicat în Complementary Therapy Medicine spune că administrarea a 2.000 mg de acizi grași Omega-3 timp de 45 de zile reduce atât simptomele psihiatrice cauzate de SPM, respectiv depresia, nervozitatea, anxietatea și lipsa de concentrare, cât și simptomele fizice precum balonarea, durerile de cap și sensibilitatea mamară.