Cu siguranță că moda adoră imprimeurile inspirate din lumea animală, motiv pentru care ne întâlnim mereu cu print-urile tradiționale de leopard sau zebră. Din când în când, în tendințele imprimeurilor de origine animală, apar însă și surse de inspirație punctuale, cum sunt de această dată: maimuțele.
In propunerile de primăvară-vară 2020, am avut plăcuta surpriză să identificăm acest print în colecțiile mai multor case de modă de top: Burberry, Valentino și Bottega Veneta.
Pare o simplă coincidență, însă atât la prezentările de modă de la Londra, Milano, cât și la Paris, am admirat acest element comun, imprimat pe haine și accesorii perfecte pentru noul sezon.
La Burberry, imprimeul animal cu maimuțe vine în mai multe formule. L-am văzut aplicat pe o rochie tunică, pe fundal colorat, în alb și negru, într-o simetrie perfectă (două animale privindu-se reciproc) pe o cămășă și o geantă, sau pe eșarfe multicolore.
Nici Valentino nu se lasă mai prejos. Show-ul de la Milano a adus în prim plan o colecție inspirată de peisajul junglei, iar o parte dintre creații au ”purtat” imprimeul cu maimuțe. Piesa de rezistență este cu certitudine rochia lungă alb-negru, ce are brodată pe jumătatea neagră o maimuță.