Tot mai mult femeile acaparează teritorul bărbaților. La capitolul îmbrăcăminte ele nu ramân în urmă. În căutarea lucrurilor laconice care să se combine cu ușurință, puțin supradimensionate, vă propunem să nu ignorați departamentul pentru bărbați atunci când intrați într-un magazin. Aici veți găsi lucrurile pe care le căutați și, mai mult de-atât, prețuri mai avantajoase și calitate mult mai bună decât în departamentul pentru femei.

În calitate de stilist, Elena Perju vă recomandă cu certitudine această practică, iar pentru a vă convinge, vă prezentăm în continuare câteva exemple de îmbrăcăminte.

1. Sacoul supradimensionat

Sacoul supradimendionat este în vogă și oferă o alură de eleganță și statut în orice ținută. E puțin probabil că îl veți găsi cu ușurință în departamentul pentru femei. Puteți să-l purtați la birou, să-l includeți într-o ținută de seară, la un eveniment, la o plimbare etc.

2. Cămașa

Cămașa albă clasică cu gulerul ferm, croiul liber și de bună calitate - aici o găsiți. O puteți purta în stil casual, business, elegant, sport-chic etc. Cu această piesă vestimentară în garderobă veți avea o gamă nelimitată de ținute.

3. Tricoul

Pe lângă aspectul interesant, tricoul oversized vă va oferi și confortul de care aveți nevoie. Fără orice tip de print, acest tricou se va încadra, cu siguranță, printre preferatele voastre.

4. Hanoracul

Și hanoracul creat pentru bărbați este numai bun pentru noi, femeile, fie că este purtat cu glugă, fie fară ea. Pe lângă comoditate, acest articol vestimentar oferă posibilități nelimitate de a crea ținute cu stil. Rămâne la dispoziția voastră cum alegeți să-l purtați.

5. Vesta tricotată

Stratificarea a fost și este numele jocului atunci când vine vorba despre stil și confort. Aceasta ocupă un loc de frunte și în tendințele 2020-2021. Dacă veți acorda atenție vestei destinate unui bărbat, vă veți da seama că aceasta vi se poate potrivi perfect, oferindu-vă un aspect cochet.

6. Jacheta bombardier

Jacheta bombardier nu este doar despre sport. În combinație cu o rochie tricotată, aceasta îți va reda un look elegant și simplu în același timp.

7. Blugii

Cu siguranță ai căutat mult blugii boyfriend în departamentul pentru femei. Găsiți pantalonii vintage în departamentul pentru bărbați și probați-i! Blugii boyfriend asociați cu un sacou și o pereche de tocuri vor crea un look elegant chic. Sunt laconici, perfecți pentru a-i adăuga în garderoba voastră.

8. Maleta și puloverul

Maleta clasică de bază – vă propunem să optați și pentru ea, întrucât are un croi liber și, fără îndoială, o să vă placă. Puloverul, de asemenea, poate fi purtat fie peste cămașă, fie deasupra unei malete, fie simplu accesorizat cu niște bijuterii pentru un plus de feminitate.

9. Geaca de jeans

Versatilitatea – cuvântul-cheie pentru geaca de jeans. Cu ajutorul acestei piese vestimentare puteți crea diferite look-uri interesante, cu care nu veți rămâne neobservate pe stradă.

Fiți stilate! Nu este complicat și nici foarte scump. Uitați de stereotipuri, încercați lucruri noi și lărgiți-vă orizonturile!

Autor: stilista Elena Perju pentru MamaPlus.md.