De-a lungul timpului, părul bogat a fost considerat un simbol al frumuseții – atât în cazul femeilor, cât și în cel al bărbaților. Ce ne facem însă dacă părul frumos începe să ne părăsească? E bine să știți că medicul ne poate ajuta și, chiar atunci când se ajunge la alopecie, există soluții.

Alopecia sau căderea părului afectează deopotrivă femeile și bărbații. Nu orice cădere de păr este însă alopecie. Și nu toate formele de alopecie sunt la fel. 

"Principalul mod în care alopecia se poate diagnostica este examenul clinic. Pe lângă asta, se poate face şi o densiometrie. Diagnosticul alopeciei sa face prin examen clinic. Alopecia androgenetică, chelia prezentă la bărbaţi şi la femei, se diagnostichează prin observarea anumitor patternuri. Acolo, părul are o anumită calitate şi se vede clar că urmează să cadă", spune Mihai Motora, chirurg.

Așadar, alopecia se diagnostichează atunci când părul se rărește treptat, ajungându-se ca, în anumite zone, să dispară complet. Pielea devine lucioasă și pe scalp apar zone în care părul nu mai crește. În funcție de forma alopeciei, medicul poate recomanda o mulțime de tratamente sau proceduri care pot ajuta pacientul să-și recapete podoaba capilară. Acestea pot varia de la schimbarea stilului de viață sau de îngrijire, până la tratamentele topice locale și chiar intervenția chirurgicală - adică transplantul de păr. 

Transplantul de păr are rezultate în peste 90% din cazuri

"Părul este implantat pe viaţă, cel puţin asta spun studiile acum, dar el trece prin aceleaşi faze ca prin părul natural. De fapt, transplantul este transplantul foliculului de păr, nu al firului de păr, iar acest folicul transplantat se comportă ca şi orice folicul de păr", explică Mihai Motora, chirurg.

Deși are rezultate în peste 90% din cazuri, transplantul nu se adresează oricui. "Cel mai bine este ca transplantul să se facă atunci când căderea s-a oprit. Prima şi cea mai mare contraindicație este calitatea părului din zona donatoare. Pe lângă aceasta, pacientul nu trebuie să urmeze un tratament sau să aibă o afecțiune care duce la căderea părului.

Bolile autoimune care atacă părul, chiar din acest punct de vedere trebuie să vedem dacă pacientul nu suferă de o asemenea boală", adaugă Mihai Motora, chirurg. Boală autoimună sunt inclusiv anumite forme de alopecie, așa că un diagnostic corect este extrem de important pentru ca tratamentul ales să dea rezultatele așteptate.