mamaplus

Uleiul pentru bebeluşi este bun şi pentru pielea femeilor. Cum îl poți folosi

-
//
19.07.2022

Poate nu știai, dar uleiul de corp destinat micuților poate fi folosit cu încredere și de către adulți. Special conceput pentru pielea fină a bebelușilor, acest ulei poate avea multiple beneficii și pentru tenul tău. Neavând în compoziție alcool, coloranți artificiali, parabeni sau parfum, este ideal pentru îngrijirea pielii.

Elimină impuritățile de pe ten

Ai rămas fără demachiant? Întinde câteva picături de ulei de bebeluși pe față și pe gât, prin mișcări circulare. Lasă produsul să acționeze câteva minute și îndepărtează cu o dischetă demachiantă sau cu un prosop curat. Spre deosebire de săpunurile dure sau de unele produsele de curățare din comerț, uleiul îndepărtează machiajul și impuritățile de pe piele fără a o usca.

Pe lângă cremele emoliente, poți utiliza ulei de bebeluși în accelerarea procesului de vindecare a rănilor și pentru a preveni sau minimiza cicatricele. Uleiul trebuie aplicat doar pe rănile care nu sângerează. Când îl folosești, masează blând, pentru a se absorbi rapid în piele.

Răsfăț pentru corp

Ai pielea foarte uscată, cu tendințe de descuamare? Aerul uscat sau umed și trecerea de la un anotimp la altul își pot pune amprenta asupra aspectului pielii. Pentru a limita uscarea tegumentului și a menține echilibrul cutanat, masează-ți corpul cu ulei de bebeluși imediat după ce ieși de la duș. Produsul hidratează pielea de 2 ori mai bine decât o face o loțiune de corp, susțin specialiștii.

De ajutor când te epilezi

Uleiul de bebeluși îți este util și atunci când te epilezi.Întinde câteva picături de produs pe picioare sau axile înainte de îndepărtarea părului. Un strat subțire de ulei ajută lama să alunece mai ușor pe piele, prevenind, în același timp, uscarea ei. Gelurile și spumele de ras din comerț conțin ingrediente iritante, cum sunt mentolul și eucaliptul. Așa că, evită-le!Uleiul de bebeluși este de folos și după îndepărtarea părului nedorit. Cu el poți șterge eventualele urme de ceară rămase. În plus, utilizat după epilare, produsul catifelează pielea, reduce iritațiile și are efect calmant.

Util pentru păr

Nu doar că hidratează pielea, dar uleiul de bebeluși este un excelent tratament și pentru părul lipsit de strălucire. Câteva picături pulverizate pe șuvițele uscate redau luciul firelor de păr și împiedică tocirea vârfurilor. Pentru fire mătăsoase și care nu se încurcă, apelează tot la aceast produs. Încălzește câteva picături de ulei între palme și masează scalpul, apoi întinde-l pe toată lungimea firului de păr. Acoperă cu un prosop, iar a doua zi șamponează și clătește cu apă din abundență. Tratamentul trebuie făcut o dată la 2 săptămâni.

Reduce cearcănele

Oboseala, nopțile nedormite și stresul își pun amprenta aupra pielii din jurul ochilor. Eficient împotriva cearcănelor și a pungilor de sub ochi este uleiul de bebeluși. Pune câteva picături de soluție pe buricele degetelor și masează zona prin mișcări circulare, aproximativ 2 minute. Îndepărtează uleiul în exces cu o hârtie absorbantă. Tratamentul trebuie făcut seară de seară, înainte de culcare.

Truc contra călcâielor crăpate

Pentru că în pielea de la nivelul tălpilor nu sunt glande sebacee, această zonă se usucă mai repede. De aceea, seara, după ce ai stat cu picioarele într-un vas cu apă caldă și bicarbonat, masează călcâiele cu ulei de bebeluși. Pune-ți șosete de bumbac înainte de culcare.

Catifelează buzele

Vântul, ploaia și umiditatea ridicată favorizează uscarea și crăparea buzelor. Înainte de a aplica un produs de hidratare pe buze, este vital să emimini celulele moarte. Amestecă 1 linguriță de ulei cu 3-5 picături de zeamă de lămâie și cu jumătate de linguriță de zahăr. Combină bine ingredientele și întinde soluția pe buze prin mișcări blânde. Urmează procedeul de 2-3 ori pe săptămână. După exfoliere, folosește un produs care să conțină vitamina E și ceară de albine.

Tratament pentru unghii

Înainte să-ți faci manichiura, ține mâinile într-un vas cu apă caldă, 3 minute, apoi usucă-le cu un prosop moale. Întinde pe fiecare unghie ulei de bebeluși și masează. În felul acesta, cuticulele se înmoaie și pot fi împinse cu ușurință.

Estompează vergeturile

Sarcina, fluctuațiile de greutate și factorii ereditari pot lăsa pe corp linii fine, albe sau roșii, cunoscute sub numele de vergeturi. Ele apar mai ales pe abdomen, sâni, fese sau coapse. Pentru a le estompa, masează constant zona cu probleme cu ulei de bebeluși. Rezultatele nu vor întârzia să apară!