Viusid

Знания

1439

O tânără din Orhei a trăit clipe de coșmar la Spitalul Republican

Coșmarul a început când Daniela a fost internată la Spitalul Republican din Capitală pentru o intervenție chirurgicală de înlăturare a apendicitei. Atitudinea medicilor, dar și prețul pe care a fost nevoită să-l achite au indignat-o pe tânără.

Daniela a fost internată pe 19 martie la la IMSP Spitalul Clinic Republican. Pe 20 martie i-a fost efectuată intervenția chirurgicală, iar în dimineața zilei respective un medic-anesteziolog s-ar fi apropiat de ea cerându-i 447 de lei pentru anestezie.

„Am fost internată contra plată, suma bonului de plata fiind de 4485 lei, deci suma dată includea toate cheltuielile necesare – pat, anestezie, medicamente. Eu am raspuns, că eu am plătit în casă 838 lei pentru anestezie, dumnealui mi-a zis „Eu voi fi pe hol”. Într-un final, eu nu am plătit nimic domnului în cauză, deoarece achitasem deja pentru tot in casa spitalului”, spune Daniela.

Tânăra susține că după operație nu i-a fost pusă nici o perfuzie, iar abia pe data de 22 martie i-a fost pusă totuși una pentru că nu mai putea să meargă din cauza durererilor de cap. Ulterior, pe 23 martie aceasta a fost externată, doar că durerile persistau: „Două zile am stat acasă în pat. Nu puteam să merg, având dureri la zona operată si aceleași dureri insuportabile de cap”.

Pe 26 martie a fost internată din nou la spital: „Mi s-au administrat perfuzii 2 zile, seara pe 26, ziua pe 27 – dimineața și seara, pe 28 dimineața și externată în aceeași zi. Durerile de cap au trecut, însă persistau dureri în zona operată. La întrebarile mele, de ce nu mi-au fost administrate perfuzii și pastile pentru dureri de cap mai devreme – am primit răspuns – toate intrebarile la raion”.

Pe 5 aprilie, Daniela a fost internată din nou la spital cu diagnoza – „Infecție după un act medical de diagnostic și tratament”.

„Apăruse o infecție internă – colecție lichidă (puroi), ceea ce vizual în zona operației nu putea fi observat. Deci, a fost necesar să mai efectueze o intervenție și să deschidă rana iar, pentru extragerea acelui lichid format din cauza infecției”, povestește tânăra.

Pe 7 aprilie a fost externată, însă potrivit Danielei, rana îi era deschisă și acoperită cu o bucată de tifon.

„La întrebarea către chirurg, dacă să vin la control, a zis că „Nu este necesar, că totul va fi bine” . Peste 7 zile împlinesc o luna de când am fost operată, vreau să vadă lumea cum s-au comportat cu mine și cred că nu sunt eu unica, la acest spital”, susține Daniela.

Administrația spitalul s-a autosesizat pe marginea cazului și susține va reveni cu un răspuns oficial.

Sursa: tv8.md

Обсуждение