Goose & Goose

Знания

7092

O fetiță de 9 luni a fost abuzată sexual de propria mamă

O fetiță de 9 luni a fost abuzată sexual de mama ei, care oferea spectacole pornografice alături de copilă, pe un site de videochat. Procurorii DIICOT au descins în locuința femeii și au găsit la fața locului mai multe materiale cu conținut pornografic. 

Un nou caz șocant descoperit de procurorii DIICOT. Aceștia au descins joi la domiciliul unei femei de 24 de ani din municipiul Onești, județul Bacău, acuzată că și-a abuzat sexual fetița de numai 9 luni. Procurorii aveau suspiciunea că femeia a oferit un spectacol pornografic cu fetița, prin intermediul unui site de videochat.

La domiciliul femeii, procurorii au ridicat două laptopuri, un hard-disk intern, 4 memory-stick-uri, două telefoane mobile și mai multe înscrisuri, bunuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

Cei doi copii minori ai femeii au fost preluați de autorități și încrdințați Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău.

Un alt caz șocant a ieșit la iveală în urmă cu două luni , când procurorii DIICOT au arestat un bărbat acuzat că a întreținut relații sexuale cu o fetiță de trei ani, cu acordul părinților micuței. Copila a fost supusă unor orori de neimaginat, fiind jucăria sexuală a unui pedofil care o abuza chiar sub ochii părinților. Pedofilul a început să abuzeze de Elisabeta în partea a doua a anului trecut când fetița avea doi ani și șase luni. Bucureșteanul plătea părinților sume de 500-600 de lei pentru a beneficia de serviciile sexuale ale micuței.

Sursa: unica.md, libertatea.ro

Обсуждение