Goose & Goose

Знания

15142

Atenție, părinți! Pericol de infecție cu virusul Coxsackie pe litoralul turcesc

O tânără mămică a așteptat mult prima sa vacanță la mare cu mezina familie, însă după trei zile de odihnă, ea a trăit un adevărat coșmar. Fetița s-a infectat cu virusul Coxsackie sau boala mână-picior-gură.

Deşi virusul poate infecta persoane de orice vârstă, de obicei cei mai afectați sunt copiii. Boala se manifestă prin apariția unei erupții pe palme, tălpi și în gură și este frecventă în sezonul cald (vară-toamă). De obicei, infecția este transmisa pe cale respiratorie sau fecal-orală.

Femeia a scris pe o rețea de socializare că mai mulți copii din hotelul în care s-au cazat sufereau de enteroviroză.

,,Ca și alți turiști, ne-am cazat într-un hotel all inclusive, fetițele au fost și la mini-disco și s-au jucat, împreună cu alți copii, în salonul special amenajat. Dacă aș fi știut despre existența acestui virus, aș fi luat măsuri de precauție. În hotel, am văzut și alți copii care aveau erupții cutanate, însă nu m-aș fi gândit niciodată la un enterovirus, mai degrabă am crezut că era vorba despre alergie sau erupții de la căldură. Din păcate, administrația hotelului nu ne-a avertizat despre faptul că, în zonă, există pericol de îmbolnăvire și că, în general, în Turcia există epidemie de enterovirus”, a scris femeia de contul său de Facebook.

Astfel, în scurt timp toți membrii familiei s-au infectat cu același virus.

”Ne-am îmbolnăvit  toți de enteroviroză. Mașa a fost internată, iar Ana, fiica mai mare, a rămas cu noi, la hotel. În decurs de cinci zile, niciun reprezentant din administrația hotelului nu s-a apropiat de noi, pentru a se interesa de starea de sănătate. Și noi, adulții, am contactat virusul, așa ne odihnim, în camera de hotel, din care nu ieșim, cu febră și multă dezamăgire”, se plânge tânăra mămică.

Amintim că, la începutul lunii iunie un alt copil s-a întors de pe litoralul turcesc cu aceeași problemă. Atunci specialiștii epidemiologi spuneau că boala este întâlnită destul de rar în Moldova, însă anul trecut au fost mai multe cazuri în Turcia și Ucraina. 

În caz de infecție cu enteroviroză, copilul trebuie internat la spital pentru izolarea virusului. Tratamentul comporta îngrijiri antiseptice locale. Acest sindrom se vindecă spontan într-o săptămână. Măsuri de profilaxie specifice, cum ar fi vaccinul, nu există. Se recomandă evitarea contactului cu persoanele suspecte sau persoanele bolnave, iar în caz de epidemie trebuie de evitat locurile aglomerate, scăldatul în bazine acvatice etc.

Sursa: Mamaplus.MD

Обсуждение