Limerance

Articole

4764

Jurnalista Elena Robu, despre ”grădinițele ucigașe”

Jurnalista Elena Robu a scris pe blogul său despre mai multe sesizări și nereguli întâlnite în grădinițele din țară. Potrivit ziaristei, ”grădinițele noastre sunt ucigașe de mentalitate, ucigașe de sănătate, ucigașe de viitor...”.

Iată ce a scris prezentatoarea pe blogul său:

”Nu am copii la grădiniță, dar părinții cu care am discutat în emisiunea Alb&Negru, dar și în afara camerelor video și care își duc copiii la grădinițele din R. Moldova sunt pur și simplu depășiti de atâtea situații strigătoare la cer.

Educatorii îi învață pe copii să mintă de mici, nu îi educă în spiritul integrității, bunăvoinței, corectitudinii. Una dintre mămici mi-a spus că educatoarea lor prelucrează copiii în așa fel încât ei să nu povestească acasă ce li se întâmplă peste zi la grădiniță. Ca și cum e secret, secretul lor. Evident, toate țipetele de peste zi sunt trecute la categoria ”secret”, poate și unele violențe fizice și verbale, alimentația, certurile și multe alte lucruri nefirești care se întâmplă. În aceste condiții, copilul nu mai înțelege ce înseamnă secret, de ce să ascunzi de părinți anumite experiențe de peste zi, de ce să minți părinții sau să nu le povestești trăirile tale. Ce fel de om va crește? Câtă integritate va avea acest copil la maturitate? Cât adevăr va spune?
E doar un caz din sutele, poate chiar miile de cazuri care se întâmplă în grădinițele ucigașe din R. Moldova.

Ce folos dacă renovăm grădinițele. În exterior arată foarte bine, în stil european, însă în interior avem aceeași educatori, formați în mare parte în perioada sovietică și care educă generații de fricoși și frustrați.

Guvernările preferă să taie panglici, să bifeze numărul grădinițelor reparate, să facă poze multe alături de copii, pentru că asta îi umanizează, dar mai mult nimic, absolut nimic.

Așa creștem o societate bolnavă. Și cui îi pasă? Pe cine interesează? În afara de uninominaluri, mixturi, pe nimeni de la conducere nu interesează ce fel de societate suntem, cum sunt educați copiii noștri. Nimeni de la guvernare nu este interesat să vină cu reforme reale a sistemului educațional ca să avem în viitor generații integre. Și la o adică de ce ar fi interesat? O societate integră nu le-ar acorda încredere nici măcar o zi.

Până nu venim cu idei, reforme concrete pe domeniul educației, această palmă de pământ nu are viitor.

Informația este putere, informați-vă corect!”

Sursa: elenarobu.md

Discuții