Gorenje

Articole

3718

Adrian Lazarencu: tata+ Voteaza pentru cel mai bun!

Adrian Lazarencu. Fiul Matteo – 4 ani

 Vă mai amintiți de ziua în care ați aflat că veți deveni tată?

Când am aflat această veste, am fost cuprins de nişte emoţii foarte mari, pe care îmi este greu să le transmit prin cuvinte. Cert este că cele 9 luni de sarcină mi le amintesc ca pe o perioadă foarte frumoasă şi specială pentru familia noastră.

 Pentru Dumneavoastră, ca tată, ce este important să îl învățați pe copil?

Pentru mine este foarte important să îl pot îndruma şi să îi pot transmite valori corecte. Aici mă ajută foarte mult părinţii, iată de ce ne străduim ca Matteo să fie cât mai des posibil în preajma buneilor.

 Se crede că, odată cu apariția unui copil, bărbații devin mai sentimentali. Sunteți sau nu de acord cu această afirmaţie?

Cât priveşte sentimentalismul, cred că da, odată deveniţi taţi, bărbaţii îşi ascund mai puţin emoţiile, în special cele pozitive! Aceasta ţine de faptul că trăieşti şi retrăieşti împreună cu copilul momentele însemnate şi mai puţin însemnate din viaţa lui.

 Tată de băiat și tată de fată – credeţi că vorbim de doi tați diferiți?

În mod ideal – nu, dar o să vă pot răspunde mai exact atunci când o să am o fiică. :)

 Se știe că bărbații sunt niște copii mai mari, iar aceasta înseamnă că au, obligatoriu, jucării preferate. Care sunt „jucăriile” Dumneavoastră de bărbat? 

Jucării? Aici cred că o să mă abţin… :)

 Continuați fraza: „Aș vrea ca fiul meu…”

Aş vrea ca fiul meu să crească, să înveţe şi să trăiască într-o lume bună (mai bună) în pace.

 Ce produse Nestle, Gerber sunt pe gustul copilului Dumneavoastră?

Fiul meu mănâncă în fiecare dimineaţă, cu mare plăcere, diverse produse marca Nestle.

     
Constantin Moscovici Dmitrii Sergheevici Serghei Ialovitski
Alexandr Turevich Dmitrii Sergheev Mihai Stratulat
Serghei Suhan Ruslan Catan Aurel Colenco
Andrei Zveagintsev Alexei Chislaru Adrian Lazarencu

Alimentaţia ideală pentru copii este laptele matern. OMS recomandă alăptarea exclusivă pînă la 6 luni şi introducerea ulterioară a alimentelor complementare, în paralel continuînd alăptarea. Nestle susţine această recomandare. Este necesară consultaţia medicului atunci cînd luaţi decizia despre termenii şi modalitatea de a introduce complementul alimentar în regimul copilului.

®Proprietarul mărcii comerciale: Societe des Produits Nestle S. A. (Elveția).

Autorul ideii: 

Foto: Natalia Shatova

Discuții