Aquaterra

Articole

3511

ASK a Doctor și-a sărbătorit prima zi de naștere

În această zi impregnată de suflul primăverii, echipa ASK a Doctor a primit felicitări de la colegi și abonați. Cu exact un an în urmă, ASK a Doctor și-a deschis pentru prima dată ușile pentru părinții care au grijă de sănătatea copiilor lor.

În decursul întregului an, o echipă de medici pediatri sub conducerea lui Mihai Stratulat a ajutat mămicile, a consultat și a oferit sfaturi privind îngrijirea copiilor.

Prima sa zi de naștere, grupul ASK a Doctor a sărbătorit-o în cercul prietenilor și al părinților, care au devenit, în această scurtă perioadă, adevărați admiratori ai acestor medici de la Dumnezeu.

Într-o atmosferă confortabilă, oaspeții au fost întâmpinați de întreaga echipă de medici. Doritorii au putut să comunice personal cu fondatorul grupei, pediatrul Mihai Stratulat, medicul anului, precum și să facă cunoștință cu echipa lui, care a susținut părinții: Ana Miron, Andrian Chiriac, Irina Batâr, Natalia Hanganu-Gorea, Anatolie Emilian.

Parteneri le-au devenit publicația online mamaplus.md, compania Nestle, iar gustările au fost puse la dispoziție de faimosul brand de patiserie COLIBRI. Dar nu a fost o zi de naștere obișnuită, surprizele abia urmau să apară.

ASK a Doctor a desfășurat, împreună cu partenerii săi, o loterie a biletelor de intrare. Publicația online mamaplus.md a oferit câștigătorilor următoarele premii: o vizită la salonul de înfrumusețare Style Avenue și a centrului de dezvoltare timpurie SmartKids. Dar premiul principal și cel mai impresionant pus la dispoziție de mamaplus.md a devenit vizita la Clinica de frumusețe OZONIS pentru o ședință de Plasmolifting.

Toți participanții evenimentului au primit surprize plăcute.

Cel mai delicios cadou pentru fiecare oaspete a fost desertul italian Tartonni, oferit de patiseria Colibri și Mamaplus.MD.

Muzica și șampania, florile și baloanele, cadourile și surprizele au creat o atmosferă neobișnuită și o dispoziție de sărbătoare pentru toți participanții!

Punctul culminant al serii a fost reprezentat tortul de autor de la patiseria Colibri. 

  • ASK a Doctor și-a sărbătorit prima zi de naștere

Discuții