Colibri

Articole

2482

Bolile de urechi la nou-născuți și copii. Interviu cu specialistul Svetlana Postovoi

Toate organele de simț la nou-născut funcționează încă de la naștere: auzul, mirosul, pipăitul și văzul. Mulți părinți își fac griji cu privire la dezvoltarea corectă a micuțului, pentru că în cazul lor diagnosticarea anumitor disfuncționalități este destul de dificilă. Aceasta se referă, în special, la auz. Cum să ne dăm seama dacă auzul nou-născutului este normal? Care sunt bolile de urechi cele mai răspândite în cazul copiilor? La aceste întrebări ne-a răspuns, cu sfaturile de rigoare, doamna Svetlana Postovoi, otorinolaringolog, medic de categorie superioară.

 Cum aud bebelușii?

Structura urechii medii a nou-născutului este foarte asemănătoare cu structura urechii medii a adultului, ceea ce înseamnă că aparatul auditiv la copil este format și dezvoltat de la naștere.

Dificultatea verificării auzului la micuți rezidă în faptul că aceștia nu pot răspunde dacă aud sau nu, de aceea totul depinde de spiritul de observație al părinților și medicilor, care îl examinează cu regularitate. Pentru examenul respectiv se utilizează și tehnică medicală specială.

Dacă micuțul are probleme de auz, este foarte important ca acestea să fie descoperite la timp, pentru că auzul deficitar poate deveni cauza retardului mintal, poate influența calitatea vorbirii, iar mai târziu, poate avea un impact negativ asupra adaptării lui în colectivele de copii.

 Care sunt cauzele deficiențelor de auz la copii? 

Printre cauzele deficiențelor de auz se numără:

  • complicațiile din timpul sarcinii și al travaliului;
  • maladiile suportate de mamă în timpul sarcinii: gripa, infecțiile virale;
  • icterul hemolitic sever al nou-născuților;
  • bolile virale, așa ca: gripa, meningita, oreionul, rujeola și bolile ORL ale copiilor, în special otitele, vegetațiile adenoide și amigdalele palatine mărite;
  • traumele cranio-cerebrale la copii;
  • disfuncțiile de auz ereditare la părinți sau bunici.

 Care sunt cele mai răspândite boli de urechi la copii și cum trebuie tratate acestea? 

Să începem cu cea mai frecventă cauză a apariției bolilor de urechi – adenoidita. Astfel, canalul nazal fiind blocat, se dezvoltă o boală numită catar tubotimpanic, care se întâlnește destul de des în cazul copiilor. În debutul bolii, temperatura corpului poate crește, se pot observa frisoane. Durerea de urechi nu apare imediat, deoarece este nevoie de timp pentru formarea de mucus în nazofaringe. Forma acută de otită medie se dezvoltă ca urmare a unei boli infecțioase a căilor respiratorii superioare și reprezintă o complicație a acesteia, de aceea în primul rând trebuie tratată boala infecțioasă. 

Dacă boala apare din cauza altor factori, aceasta decurge practic neobservată, fără simptome acute și rămâne fără un tratament adecvat. Ca urmare, ea trece în forma subacută, care este mult mai greu de vindecat.

Otita externă apare dacă pielea canalului auditiv extern este infectată, de exemplu în timpul curățării urechilor, spălării și pieptănării părului. Pielea din jurul canalului auditiv se înroșește, iar canalul se îngustează din cauza edemului. De multe ori se observă eliminări semitransparente. În unele cazuri, afecțiunile urechii externe sunt cauzate de streptococii din grupa A, care provoacă boala numită erizipel. Infectarea are loc prin intermediul leziunilor sau microfisurilor pielii. Boala debutează cu creșterea temperaturii corpului până la 39,0 °С și mai sus, apar frisoanele, micuțul pierde pofta de mâncare. Pavilionul urechii se umflă, se înroșește, iar pe pielea canalului auditiv extern apar niște bubițe. Singura consolare este că, în ultimii ani, această boală se întâlnește destul de rar.

 De ce copiii sunt afectați de otite chiar de la naștere? 

La copii, în special la cei de vârstă mică, otitele sunt cauzate deseori de bolile virale respiratorii acute. Nu de puține ori otitele sunt provocate de o infecție bacteriană, asociate celei virale.

O altă cauză frecventă a otitelor sunt adenoizii măriți excesiv și inflamațiile lor cronice.

La copiii predispuși spre alergii, este posibilă dezvoltarea otitelor alergice. La inflamarea urechii medii poate duce și suprarăcirea.

 Ce complicații poate avea otita? 

Svetlana Postovoi: Inflamațiile prelungite, de multe ori recidivante, ale urechii medii, care nu răspund la tratament în condiții de policlinică, precum și durerile constante de ureche, în special noaptea, scăderea auzului, înrăutățirea stării generale trebuie să ducă cu gândul la niște complicații foarte neplăcute – antrită sau antromastoidită.

În aceste cazuri este necesară spitalizarea de urgență. În cazurile severe, pot apărea complicații intracraniene grave (meningite, septicemie, abces cerebral), care pot amenința viața copilului.

 Care sunt măsurile de profilaxie? 

Svetlana Postovoi: Profilaxia otitei în cazul răcelilor se reduce la păstrarea permeabilității ductului auditiv. Aceasta înseamnă că trebuie depuse eforturi pentru ca mucoasă să nu se îngroașe, deoarece mucusul vâscos poate cauza obstrucționarea trompei lui Eustachio. Totodată, poate avea loc uscarea mucusului de protecție în cavitatea nazală din cauza deficitului de lichide în organism sau a aerului prea uscat sau prea cald din încăpere, ceea ce de asemenea poate cauza boala. De aceea este nevoie de aerisirea camerei și umidificarea aerului din încăperi, iar copilul trebuie îmbrăcat sau învelit în așa fel încât să nu îi fie frig la temperatura de 18-20 °С. La fel, este importantă și curățenia umedă în încăperi.

 Ce trebuie să rețină părinții? 

Svetlana Postovoi: În primul rând, părinții trebuie să aibă grijă de igiena corectă a urechilor. Dacă nu vreți să aveți probleme, este mai bine să curățați cât mai rar urechiușele copilului cu bețișoare de urechi. Evacuarea naturală a cerumenului din canalul auditiv extern are lor în timpul mestecării alimentelor tari, ceea ce, apropo, este foarte util nu doar pentru urechi. În normă, cerumenul iese din ureche într-o cantitate suficientă pentru funcționarea normală a urechii. În plus, la inflamarea urechii medii poate duce suprarăcirea: copilul a răcit, l-a tras curentul la urechi. De aceea evitați curenții de aer și învățați-vă copiii să ducă un mod sănătos de viață.

Interviu pregătit de Cristina Scripnic

Discuții