Extramed

Articole

4938

Varvara Oprea despre tendința de a publica fotografiile copiilor în rețelele de socializare. Merită oare?

Nu este un secret că mulți părinți după nașterea copilului vor să se laude tuturor prietenilor cu mica minune ce a apărut în viața lor. Acest lucru este firesc, ori părinții sunt mândri de micuț și doresc să-și împărtășească emoțiile cu ceilalți. Nici eu nu sunt o excepție :)

În general, abordam această problemă oarecum filozofic și nu i-am acordat niciodată o importanță deosebită. În general, nu sunt o persoană superstițioasă, așa că, începând de la vârsta de șase luni (puteam și mai înainte, dar soțul a fost împotriva) fiul meu Artur, înfrumuseța ocazional pagina mea de Facebook sau Instagram. Dar într-o noapte discutam cu o prietenă pe diverse teme printre care și despre invidie. Nu știu cum, prietena mea a nunațat ideea că afișarea unor poze de-ale copilului în rețelele de socializare poate provoca efecte negative, în sensul că unii oameni le privesc și le admiră, iar alții te invidiază și îl pot „deochia”. Ea a spus că prin acțiunile mele îmi fac copilul vulnerabil și că există oameni care prin intermediul pozelor îi pot face rău, de aceea ea este împotriva unei astfel de demonstrații. I-am răspus (cum răspund de obicei la asemenea afirmații despre superstiții) că superstițiile acționează doar asupra celor care cred în ele cu adevărat! Am continuat după aceea să-mi arăt cu mândrie fiul la toată lumea și nu vedeam nimic în neregulă până când a început totul...

Unele persoane absolut necunoscute au început să-mi scrie tot felul de lucruri urâte și găseau tot felul de pretinse defecte la copil, după care copilul se simțea rău, și toți din jurul meu îmi spuneau că am de-a face cu deochiul, deoarece nu poate un copil să se simt rău atât de des etc. Punctul culminant a fost o situație ieșită din comun: la ziua de naștere a fiului mea am primit mai multe mesaje urâte, anonime desigur și pentru că mă săturasem de această situație am anunțat prietenii și pe restul, că nu voi mai publica poze cu Artur.

Experți ne asigură: "În ceea ce privește problema invidiei și deochiului la copil prin intermediul pozelor, există un punct important,  dacă ai întâmpinat această problemă, atunci, intuitiv simți un pericol.  Este important să înțelegem mecanismul acestui risc. Poate cineva dintre prietenii prietenilor tăi din rețelele de socializare vrea să vă facă rău, în acest caz este necesar să limitați vizualizarea fotografiilor doar pentru prietenii apropiați sau membrii familiei (setările din rețelele sociale permit acest lucru). Poate aceste gânduri sunt bazate doar pe propriile temeri care au apărut după ce ați citit mai multe articole pe internet, ați acceptat cumva această idee, iar gândurile pot fi materiale. Atrageți atenția că fotografii ale copiilor persoanelor publice, de exemplu, fotografiile nepoților Reginei Marii Britanii, au fost publicate în mai multe rețele de socializare și reviste. Dacă ar exista vreun pericol, aceste poze nu ar fi fost publicate niciodată. Încercați să credeți în faptul că, în lumea ta și a copiilor nu este loc de invidie sau pentru dorința de a face rău. Amintiți-vă că lumea ta te iubește și îi pasă de tine."

Eu am rămas confuză și un pic speriată. Aștept opiniile și sfaturile dvs. la această temă. Ce să fac: să public sau nu fotografiile copilului în rețelele de socializare?

Discuții