Extramed

Articole

2632

9 reguli pentru educație copilului oferite de prezentatoarea TV, Nadejda Verina

Această situație este cunoscută fiecărei mămici și fiecare o depășește individual. Nadejda Verina a fost dispusă să împărtășească metodele sale cititoarelor Mamaplus. Deci, să avem în vedere!

Atunci când pe stradă, de fiul meu se apropie un câine sau o pisică…eu evaluez dimensiunile și alți parametri ai obiectului ce se apropie! Dacă este vorba despre un animal ”cumsecade” îi permit copilului să-l mângâie și chiar să-l ia în brațe. De altfel, nu pot să spun că Max insistă să apuce de coadă și urechi patrupezii ce trec pe lângă el, mai degrabă, el îi urmărește pune multe întrebări despre unde se duce animalul și ce va face acolo ș.a.m.d. Mai departe se include fantezia mamei și a tatei!

Atunci când copilul plânge într-un loc public și aglomerat, iar eu nu pot să-l calmez în nici un fel… dacă sincer, de fiecare dată, în asemenea cazuri, mă agit! Comportamentul de mai departe depinde de motivul ce a generat această situație, dacă știu că sunt doar niște capricii și eu nu vreau să cedez, pur și simplu încerc să-i sustrag atenția cu altceva, uneori, în asemenea cazuri, ajută ignoranța. Probabil că sună inuman, dar asta funcționează, copilul știe că bătăile de picioare în magazin nu-l vor ajuta și dacă va verifica asta de câteva ori, altădată nu va mai proceda la fel. Dacă problema este în faptul că la supărat ceva, de exemplu, s-a dus mașina de evacuare a deșeurilor pe care-i era foarte interesant să o urmărească (au fost și asemenea situații), îl voi îmbrățișa și-i voi spune că ”mașinuța” are foarte mult de lucru, dar îi voi promite că ea va reveni (oricum asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu). Ce nu fac eu în cazul în care avem o criză de plâns în stradă – nu strig și nu umblu cu dulcegării!

Atunci când cineva pe stradă rostește, în prezența copilului, un cuvânt necenzurat… nu accentuez atenția asupra acestui fapt. Maxim are acum trei ani și câteva luni, iar la această vârstă, copiilor le place să facă totul pe invers. Adică, dacă-i voi atrage atenția și voi spune: ”Ai auzit, ce cuvânt urât a spus acel nene? Nu se poate să vorbești așa!” – cu siguranță el va reține acest cuvânt și încă îl va repeta! Evident, eu înțeleg că mai devreme sau mai târziu, el va începe să aducă cuvinte din stradă, atunci, deja, voi încerca să-i explic că așa nu se vorbește în familia noastră, voi introduce și sancțiuni.

Atunci când copilul meu se întinde la un oarecare obiect, pe care nu ar trebui să-l atingă…în acest caz pot să ridic vocea, evident, dacă este vorba despre pericol – fie un ventilator în funcțiune, priza sau cuptorul încins. Când pericolul a trecut deja îi explic de ce nu e voie și ce riscă să pățească. Dacă pur și simplu, el încearcă să fure ceva din trusa mea de cosmetică și, cel mai probabil, va distruge acel ceva, îl rog să pună totul la loc. dacă nu este de acord, îl rog să-mi aducă în schimb o jucărie pe care o voi strica la rândul meu. De regulă, asta funcționează și obiectul se întoarce la locul lui.

Atunci când un alt copil ia jucăria fiului meu… fiul meu nu se grăbește să o dea! Deocamdată mă implic în această situație și încerc să identific acea graniță pentru a nu crește un zgârcit, dar nici să nu-i dezvolt copilului strania percepție despre faptul că oamenii străini pot lua de la tine orice le trăsnește prin cap. Fiți de acord, maturilor nu le-ar plăcea dacă cineva din stradă se va apropia și-i va lua fără voie telefonul ca să sune! La fel e și cu jucăriile! Eu întotdeauna îi explic lui Maxim că poate să-i dea altui băiețel mașinuța sa ca acesta să se joace un timp, dacă nu este împotrivă, între timp el se poate juca cu altceva, în majoritatea cazurilor, fiul este de acord cu mine. Dar dacă este o jucărie nouă, care în acest moment îi este foarte scumpă, niciodată nu voi insista să i-o dea altui copil. Aceeași situație, dacă fiului i-a plăcut jucăria unui alt copil, îl învăț să nu o ia fără voie, dar să întrebe dacă o poate lua pentru o vreme sau dacă poate face schimb de jucării.

Când o femeie din stradă se plânge gălăgios pe faptul că micuțul meu plânge sau râde prea tare… Nu am avut încă asemenea situații. Maxim este alintat de atenția celor din jur, îi zâmbesc toate vânzătoarele și chiar trecătorii. Deși avem o vecină nemulțumită, care locuiește cu un etaj mai jos…ea consideră că, de fapt, copilul nu trebuie să alerge sau să sară nici dimineața, nici ziua și nici seara. Evident, dacă este mai târziu de 9 dimineața și mai devreme de 9 seara, noi cu soțul nu-i facem lui Max observație, activismul lui este o normă!
Când o persoană străină încearcă să mângâie copilul meu… mie asta nu-mi place. Înțeleg că, în majoritatea cazurilor, oamenii fac asta din intenții bune, însă, eu nu vreau ca copilul meu să manifeste încredere în raport cu toți străinii fără excepție. Este una când o bunicuță, care trece pe alături, nu-și poate abține emoțiile și mângâie simpaticul băiețel cu ochi albaștri, și altceva sunt acele istorii oribile din presă publicate zilnic. Să zicem așa, deocamdată, copilul nostru nu se plimbă sigur pe stradă, de aceea, noi încă mai avem timp să educăm în el posibilitatea de a evalua adecvat ceea ce se întâmplă. Cine știe, poate pe viitor vom inventa o parolă și Max va ști că dacă maturii sunt prietenii mamei și ai tatei, ei trebuie să cunoască această parolă!

Când mama și bunica spun că băiatul meu este prea subțire îmbrăcat… Deja nu mai spun! La drept vorbind acesta este un subiect dureros. Acum, când Maxim a crescut puțin, trecătorii nu mai sunt deranjați de faptul că el nu poartă căciulă sau încă o vestă așa cum se întâmpla înainte. Însă primii doi ani, grija ”universală” mă uluia! Toți considerau că copilul meu îngheață, iar eu – mamă iresponsabilă – îmi bat joc de el. Evident, este imposibil să le explici tuturor în parte că, în cazul copiilor, termoreglarea este mai activă decât în cazul maturilor și că atunci când nouă maturilor ne este confortabil, copilului îi este cald. Într-un final, noi cu soțul am încetat pur și simplu să mai reacționăm la observații și, tacit, ne bucuram ce deștepți suntem, pentru că până la vârsta de 2 ani, copilul nostru ”foarte dezbrăcat” nu s-a îmbolnăvit niciodată!

Atunci când copilul stă cu tata și vrea insistent la mama, care este ocupată… Tata, întotdeauna va găsi cu ce să distreze copilul, ce să deseneze, ce să modeleze și în ce să se joace. Trebuie să spun că în ceea ce ține de Max, obligațiile noastre cu soțul sunt împărțite 50 la 50, așa că băiatul nu are nevoie de atenția specială a unuia din noi. Noi avem aceleași viziuni și abordări în ceea ce ține de educație. Dacă ziua mea este absolut încărcată cu treburi de serviciu sau întâlniri, ei vor petrece împreună cu mare plăcere această zi, pot doar să mă sune ca să întrebe unde este maioul potrivit sau blugii curați!

Discuții