Gerber Nestle

Articole

284

A fost lansată o platformă online destinată exclusiv şoferiţelor

Radu Pila a lansat o platformă online destinată exclusiv şoferiţelor. Aici, femeile pot vorbi despre problemele apărute la maşină, în limbajul accesibil lor, şi ele chiar sunt înţelese.

Fiecare femeie care conduce un autovehicul a avut, cel puţin odată, experienţa interacţiunii cu meşterii auto. Şi atunici, care dintre ele nu a auzit de sfaturi de genul: bate în roată, şterge farurile sau schimbă garnitura dintre volan şi scaunul auto?

Tatiana, o telespectatoare fidelă de-a noastră, se numără printre şoferiţele pe care le-am întrebat cum se descurcă în lumea automobilistică.

"Era mai dificil la început, dar deja cunosc. Maşina îmi arată că peste atâţia km trebuie să schimb uleiul la motor sau filtre. Noi ne deservim la dealer".

Deseori, cei care trebuie să înţeleagă problema sunt soţii ori iubiţii femeilor, la care acestea apelează în primul rând. 

Tatiana Plăcintă a ales, însă, o altfel de experienţă.

Pe pagina Auto Girls Advisor poţi scrie într-o postare despre problema apărută şi vei fi contactată de un specialist. Sau poţi apela la numărul de telefon afişat pentru o consultaţie. La solicitare, specialistul se deplasează la automobil, evaluează problema şi decide dacă este sau nu nevoie de a interveni de urgenţă. 

Odată ajunsă în service, maşina este diagnosticată computerizat. Astfel, sunt detectate cauzele erorilor electronice afişate de martorii de bord. Apropos, pentru că serviciul este destinat femeilor, care ţin şi la frumuseţe, băieţii din echipă au grijă ca, după ce şi-au făcut lucurul, să nu rămână urme de ulei sau altă murdărie pe tapiţerie sau alte detalii. Ulterior, maşina este ridicată pe elevatorul auto, iar la solicitare, se efectuează şi inspecţia suspensiei. Clienta primeşte o listă cu toate lucrările care ar trebui efectuate şi care dintre ele sunt de urgenţă. 

Deci, Radu Pila, care este şi autorul platformei Auto Girls Advisor, ştie să înţeleagă din nişte îngânări, unde se ascunde problema tehnică. 

"O femeie nu este obligată să cunoască denumirile la toate piesele, sunt excepţii, dar foarte mici. Şi, deobicei, asta se întâmplă aşa: Radu hâr hâr se ude ceva s-o aprins pe martor de bord. De cele mai dese ori, ele sunt greu de înţeles", a povestit autorul platformei Auto Girls Advisor, Radu Pila.

Dar anume asta îl face să fie mândru de realizarea sa.

"Platforma e nouă chiar daca ideea e foarte veche, lucram cu un cerc restrâns de cliente. Pe pagina autogirlsadviser avem deja o sută de membre, ceea ce nu poate să nu ne bucure", a menţionat autorul platformei Auto Girls Advisor, Radu Pila.

Întrebat care a fost cea mai amuzantă adresare din partea unei femei din toată activitatea sa, Radu s-a înveselit vizibil:

"Cu hâr hâr nu merge? Mă sună o prietenă care îmi zice la telefon: "Radu la mine s-a aprins un cârlionţ pe bord. Eu am stat şi m-am gândit vreo două cartiere nu-mi dădeam seama ce cârţionţ putea fi – era bujia", a spus autorul platformei Auto Girls Advisor, Radu Pila.

Şi încă un detaliu care sigur va bucura femeile, pentru că niciodată nu ne mai ajung bani pentru toate.

"În baza actului de defectare a automobilului este lista cu piesele si lucrările de efectuat si respectiv - cu suma. În momentul în care clientul dă acordul la această sumă, noi trimitem în locul clientului actele la compania noastră de creditare. Când primim acordul, ne apucăm de lucru asupra automobilului", a afirmat autorul platformei Auto Girls Advisor, Radu Pila.

În final, maşina femeii este “livrată”, acolo unde ei îi este comod.

Sursa: canal3.md

Discuții