Viusid

Articole

485

Cele mai eficiente metode de sterilizare a biberoanelor

În primul an de la naștere, sistemul imunitar nu este încă format, astfel încât bebelușul este vulnerabil în fața bolilor. Dacă biberoanele nu sunt sterilizate, virușii, bacteriile și paraziții îl pot îmbolnăvi pe micuț. Copilul poate dezvolta orice tip de boală, începând cu acele iritații ale guriței și gâtului, recunoscute prin apariția unor pete albicioase, ajungându-se în situații mult mai grave, precum vomă sau diareea.

Cum se sterilizează biberoanele?

Există mai multe moduri în care se pot steriliza biberoanele. Cele mai populare sunt: sterilizarea prin fierbere, cu abur cald și cea la microunde.

• Sterilizatorul electric pentru biberoane

Sterilizatoarele electrice reprezintă cea mai practică, rapidă și eficientă metodă, timpul alocat unei astfel de sterilizări fiind de aproximativ 15 minute, incluzând încălzirea apei, sterilizarea produsului și răcirea acestuia.

Produsele aflate în interiorul sterilizatorul de la Chicco se pot păstra sterile de la 8 până la 24 de ore, în condițiile în care capacul rămâne poziționat la locul său. Există sterilizatoare care au o capacitate de stocare mare (6-7 biberoane) și sunt dotate cu un stativ pentru accesorii (tetine, jucării dentiție, accesoriile pompei de sân, suzete).

Asigură-te că biberoanele, tetinele sau orice alt accesoriu pentru copii este poziționat cu fața în jos în momentul introducerii în sterilizator. Abia atunci vei fi sigură că produsele au fost sterilizate în mod corect și complet.

• Sterilizatorul pentru cuptorul cu microunde

Anumite biberoane pentru copii pot fi sterilizate direct în cuptorul cu microunde. Este o metodă rapidă, căreia nu trebuie să îi acorzi mai mult de 90 de secunde. Dacă decizi să utilizezi această metodă, nu uita să introduci biberoanele nesigilate în cuptorul cu microunde, pentru a evita implozia acestora.

De asemenea, poți utiliza un sterilizator pentru cuptorul cu microunde de la Chicco, dar trebuie să ai grijă să nu introduci niciun produs care ar putea conține metal. Sterilizarea se poate efectua în minim 5 minute și maxim 8 minute, în funcție de recomandările producătorului, la care se adaugă și timpul alocat răcirii produselor.

Avantajul major este acela că nu rămâne niciun miros sau gust după efectuarea sterilizării.

• Sterilizarea prin fierbere

Dacă producătorul biberoanelor și a altor accesorii pentru bebeluși recomandă sterilizarea prin fierbere, poți utiliza această metodă. În aceste condiții, vei avea nevoie de un recipient mare, încăpător, dotat cu un capac. Este de preferat ca acesta să fie nou și încearcă să nu-l mai utilizezi în alte scopuri decât pentru sterilizarea biberoanelor și accesoriilor pentru hrănire.

Umple recipientul cu apă și scufundă complet biberoanele și tetinele. Asigură-te că acestea nu au aer în interior, apoi acoperă oala cu un capac și lasă apa să fiarbă timp de 10 minute. Nu ridica capacul până în momentul în care ai hotărât să utilizezi un biberon.

Dacă folosești metoda de sterilizare prin fierbere, trebuie să știi că verificarea tetinelor și biberoanelor trebuie făcută mai des, deoarece în acest caz accesoriile se deteriorează mult mai repede decât în cazul utilizării metodei de sterilizare cu abur cald sau la rece.

• Sterilizarea la rece

În cazul acestei metode vei utiliza apă rece și o soluție specială de la Chicco pe  care o vei dizolva în apă. Tipul acesta de soluție distruge bacteriile în mod eficient și foarte sigur. De reținut, că această soluție trebuie schimbată la fiecare 24 de ore și se va prepara conform indicațiilor producătorului. Dacă soluția este prea concentrată sau prea diluată, aceasta poate afecta produsul.

Poți utiliza containere speciale sau o găleată curată cu capac. De asemenea, nu uita să verifici dacă produsele au "prins aer".

Produsele trebuie scufundate și menținute în soluție între 30 și 60 de minute. După încheierea procedurii de sterilizare la rece, fiecare biberon sau tetină în parte trebuie clătit bine cu apă plată sau apă de la robinet, fiartă și ulterior răcită.

Avantajul unui astfel de produs pentru sterilizare este acela că produsele se deteriorează mai greu, iar, pe de altă parte, poți steriliza și obiecte de plastic sau metal. Există astfel de substanțe care pot fi utilizate inclusiv pentru decontaminarea microbiană a legumelor și fructelor.

Toate produsele Chicco le poți găsi în rețeaua Farmacia Familiei!

Discuții