Aqua Terra sport scholl

Articole

597

Cât de toxici sunt detergenții din comerț și pe ce i-am putea înlocui

Cred că fiecare dintre noi își dă bine seama că săpunul, detergentul de spălat rufele, clătitorul, gelul de veselă sunt o bombă de elemente chimice pe care noi le folosim cu regularitate de câteva ori pe zi, fie pe pielea noastră și a copiilor noștri, fie pe vase, care, neclătite bine ajung în interiorul organismului nostru. Aceste soluții, care au o listă kilometrica de ingrediente, pe termen lung, cauzează daune nu doar sănătății noastre, ci și mediului înconjurător. Despre aceasta încearcă să ne convingă Diana Ivanov, autoarea blogului twicemomat22.com.

”Vedeți un traseu explicit al apei potabile ("îmbogățita cu detergenți") în imaginea de mai jos.


Un lucru mai puțin știut (probabil din cauza publicității foarte puternice a unor branduri renumite de detergenți și produse de îngrijire a corpului) este că există pe rafturile magazinelor produse ecologice, ce au la bază ingrediente naturale, care pot fi folosite drept alternative pentru detergenții atât de dăunători cu care ne-am obișnuit.

Când vine vorba de înlocuirea produselor obișnuite cu cele ecologice, există câteva întrebări frecvente pe care fiecare om și le pune iar, în continuare, eu voi răspunde la câteva dintre ele.


De ce să optez pentru detergenți eco-friendly?
1. Fiind preponderent din ingrediente naturale, nu sunt dăunătoare organismului uman; nu provoacă alergii sau iritații.
2. Au nevoie de un consum mai mic de apă pentru clătire, deci nu rămîn pe suprafețele sau rufele spălate.
3. Nu aduc daune mediului (care este casa noastră și a generațiilor următoare) descompunându-se sub influența microorganismelor din apă.

Sunt produsele ecologice la fel de eficiente ca cele obișnuite?
Absolut! O singură nuanță la care trebuie de atras atenția: folosirea acestora necesita mai multă răbdare. De exemplu, dacă speli chiuveta cu un produs chimic, acesta instant va curați suprafața murdară. Pe când un produs cu ingrediente eco-friendly, de multe ori, va necesita câteva minute să își facă efectul. Pentru mulți dintre noi, aceasta nu este deloc o problemă. Eu mai bine aștept 2-4 minute decât să inhalez mirosul înțepător al unor spray-uri care îmi și cauzează usturimi ale mâinilor dacă nu folosesc mănuși.

Unde găsim detergenți ecologici și cum îi identificăm?
Există câteva sigle care atestă că un produs este ecologic. Caută pe eticheta una dintre acestea:


Produse ecologice găsești în majoritatea supermarketurilor de la noi din țară, în secțiunea bio /eco sau îl magazine de specialitate precum, Casa Curată, Alina Cosmetics, Împărăția Curățeniei. Multe companii, au site-uri sau pagini de Facebook.

Important! Când vine vorba de săpun sau alte produse de îngrijire a corpului, eu optez pentru produse artizanale din 2 motive :
1. Cunosc majoritatea ingredientelor ce sunt pe eticheta și chiar sunt naturale;
2. Îmi place să susțin oamenii care fac lucruri handmade. Ador pasiunea și dedicarea lor pentru a crea produse calitative și multi dintre ei, au o poveste frumoasă în spate, de ce s-au apucat să facă ceea ce fac. Câțiva producători a căror produse le-am încercat și le recomand cu încredere sunt: Săpun natural- artizanal de la Zina, soapmd, cosmetice naturiste de la CaroLUSH Beauty și am auzit de Alina's Handmade Cosmetics, dar încă nu am încercat (urmează).

Produsele ecologice sunt mai scumpe decât cele obișnuite?
Și da, și nu. În majoritatea cazurilor, diferența nu este sesizabilă pe termen lung. Dacă înainte, eu luam un gel de duș pentru mine, altul pentru soțul meu și altul pentru copii, acum, iau un singur fel de săpun, care este făcut din 100% ingrediente naturale și îl folosim întreaga familie. Miroase superb datorită uleiurilor esențiale și e bun-bun atât pentru pielea sensibilă de bebeluș, cât și pentru noi, cei mari. Gelurile de veselă sunt cam la același preț, la fel și detergentul de spălat rufele.

Dacă, pentru a renunța la produsele chimice de uz casnic, nu te convinge aportul tău imens pe care îl poți avea asupra mediului înconjurător, gândește-te atunci la sănătatea întregii tale familii. Sigur, efectele negative nu se văd instant, dar, cu timpul, toate ingredientele chimice cu care sunt în contact membrii familiei tale, au consecințe nedorite. De ce să nu optezi începând de astăzi pentru alternative sănătoase și naturale pentru o familie mai sănătoasă și un mediu mai curat?!

Eu sper că te-am convins să mergi la magazin și să cauți detergenți și produse de îngrijire eco, iar dacă ți-a părut util acest articol, distribuie-l ca să influențezi și alți părinți să-și aducă aportul în salvarea mediului și sănătatea familiei lor. Nu uita să dai Like paginii mele de Facebook și să mă urmărești pe Instagram pentru mai multe articole bune și încurajari zilnice. 

Cu drag, Diana Ivanov, de două ori mamă la 22 <3”, a scrie tânăra mămică pe blogul ei.

Sursa: twicemomat22.com

Discuții