Gerber Nestle

Articole

686

Doi educatori minori, în stare de ebrietate, ar fi maltratat mai mulți copii la o tabără de vară

13 copii, cu vârstele cuprinse între 11 și 15 ani, au fost agresați fizic chiar de educatorii taberei, care erau minori și ar fi consumat anterior băuturi alcoolice. Potrivit surselor ZdG incidentul ar fi avut loc la tabăra „Trandafir” de la Vadul lui Vodă.

„Un băiețel a fost ars cu bricheta pe picior. O fată a fost tăiată la picior cu cuțitul. Educatorii ar fi lovit copiii cu bâte de fier și ștachete”, ne-a povestit ruda unui copil care a fost la tabără.

Informația a fost confirmată și de poliție, care a fost alertată despre cele întâmplate pe 8 august.

„La faţa locului au intervenit imediat poliţiştii sectorului Ciocana, precum şi psihologul din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. În urma investigaţiilor demarate poliţiştii au constatat că, tabăra de odihna pentru copii activa în lipsa actelor legale ce se impun. Totodată, copiii ar fi fost lasaţi în grija a doi adolescenţi cu vârstele de 16 şi respectiv 17 ani. Anume aceştia ar fi recurs la acţiuni agresive faţă de copii, dupa ce ar fi consumat băuturi alcoolice”, se menționează într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.

Citește continuarea pe zdg.md

Discuții