Gerber Nestle

Articole

244

Pe 1 iunie se anunță Marea Săpuneală - marș pentru igienă mai bună în școli

Sărbătorește Ziua Copilului altfel. Vino la Marea Săpuneală - marș pentru igienă mai bună în școli, care se va desfășura între orele 10:00 și 12:00.

O educație bună începe și de la toalete decente. Astăzi, mii de elevi merg la școală cu hârtia și săpunul propriu. Astăzi, în școlile din întreaga țară, nu există uscătoare, apă potabilă sau pur și simplu toalete cu uși și separatoare. În fiecare zi, drepturile la sănătate și intimitate a mii de elevi sunt încălcate fără urmă de îngrijorare din partea autorităților.

Rapoartele oficiale confirmă că 10% dintre școli nu corespund standardelor minime de igienă și 60% dintre elevi apreciază cu o notă de la 1 la 4 starea igienică din școli. Este timpul să batem alarma și să ne mobilizăm. A cere condiții de igienă mai bune în școli nu este un moft, o pretenție sau un capriciu. A cere condiții mai bune de igienă înseamnă revendicarea drepturilor fundamentale la sănătate și intimitate, drepturi inalienabile, de care trebuie să se bucure fiecare elev într-o țară care pretinde a fi europeană.

Împreună vom cere viitorului primar ca până în 2019 toate școlile din municipiu să respecte standardele minime de igienă. În toate școlile din capitală trebuie să fie suficiente toalete și acestea să dispună de facilități de spălare a mâinilor, hârtie, să asigure intimitatea elevilor, să fie curate și accesibile inclusiv pentru copii cu dizabilități.

Înțelegem că schimbarea nu poate fi făcută peste noapte. Începem cu Chișinăul. Începem cu marșul. Anul de studii 2018-2019 va fi anul marei campanii de igienizare în capitală. Vom bate alarma la primărie, vom discuta cu directorii, vom informa elevii și părinți cum să-și ceară drepturile.

Ești elev, părinte sau pur și simplu un cetățean căruia îi pasă de viitoarea generație, atunci vino alături de noi. Este timpul să ne cerem drepturile, fără frică, fără prejudecăți - împreună pentru sănătatea copiilor Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii, accesează pagina de facebook a evenimentului!

Discuții