Aquaterra

Articole

506

La ce pericol se expun oamenii care se culcă târziu

Se spune că oamenii care se culcă târziu sunt mai creativi, însă aceștia sunt expuși și unor riscuri mai puțin cunoscute. Iată care este vestea proastă pentru persoanele care se culcă târziu!

Ce efecte adverse întâmpină oamenii care se culcă târziu?

Oamenii care se culcă târziu și au probleme cu trezitul matinal prezintă un risc cu 10% mai ridicat de deces decât persoanele care se culcă devreme și se trezesc odată cu răsăritul soarelui. Cu alte cuvinte, cine se trezește devreme trăiește mai mult. Studiul publicat în Chronobiology International este primul care arată o legătură între programul de somn și mortalitate. Acesta a inclus un eșantion de aproximativ 500.000 de persoane, cu vârstele cuprinse între 38 și 73 de ani, pe o durată de 6,5 ani. Cercetătorii au descoperit că 50.000 de oameni care se culcă târziu prezintă un risc mai mare de deces decât omologii lor cu program normal de somn, chiar și după ajustarea pentru problemele de sănătate așteptate, incluzând rate mai mari de diabet și tulburări neurologice.

O combinație între genetică și mediul înconjurător poate juca un rol important în trezirea matinală sau culcatul tardiv potrivit cercetătorilor, iar preferința unei persoane de a se culca târziu se poate datora mai multor motive. Ar putea fi vorba despre faptul că unii oameni au un ceas biologic intern care nu se potrivește cu mediul lor extern.
Ar putea fi vorba despre stresul psihologic, mâncatul la ore nepotrivite, lipsa exercițiilor fizice, lipsa somnului, consumul de alcool sau droguri. 

Cu toate acestea, există câteva trucuri care te ajută să îți modifici stilul de viață, inclusiv expunerea la lumina dimineții, respectarea unui program regulat de culcare, adoptarea unui stil de viață sănătos și rezolvarea sarcinilor mai devreme pe parcursul zilei.

Dar ar trebui să renunți la acest program? Unele cercetări sugerează că oamenii care se culcă târziu sunt mai inteligenți, mai creativi și pot rămâne alerți mai multe ore după trezire. Cu toate acestea, cercetătorii spun că aceasta este o problemă de sănătate care nu poate fi ignorată.

În viitor, cercetătorii au afirmat că speră să testeze dacă oamenii care se culcă târziu pot schimba cu succes ceasurile biologice interne astfel încât să se trezească mai devreme. Apoi, vor analiza dacă există îmbunătățiri ale tensiunii arteriale și sănătății generale.

Sursa: eva.ro

Discuții