Tartonii

Articole

857

3 rețete delicioase de post de la Valerie's Food

Fiecare rețetă a food bloggeriței Valeria Țurcan arată savuros. Chiar și bucatele de post par a fi extrem de delicioase, dar și sănătoase. Ți-am selectat 3 rețete de pe blogul ei, care ne-au făcut cu ochiul.

Ratatouille la cuptor

Ingrediente:

  • 1 dovlecel mare sau 2 dovlecei mici
  • 1 vânătă mare sau 2 medii
  • 3-4 roșii
  • Oregano
  • Ulei de măsline
  • Sare și piper negru

Pentru sos:

  • 3-4 roșii decojite și tăiate cubulețe sau 200 – 300 gr. roșii în conservă sau suc de roșii
  • 2-3 căței de usturoi
  • 3-4 frunze de busuioc proaspăt (sau ½ linguriță busuioc uscat)
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • Sare și piper negru

Mod de prepare:

  1. Încinge o tigaie la foc mediu. Toarnă puțin ulei de măsline după care adaugă roșiile decojite și tăiate cubulețe, de asemenea poți pune roșii în conservă sau suc de roșii.
  2. Adaugă deasupra usturoiul, busuiocul tocat, oregano uscat, condimentează cu sare și piper negru și amestecă totul împreună.
  3. Lasă sosul să fiarbă la foc mic spre mediu 4-5 minute amestecând din când în când.
  4. Toarnă sosul într-o tavă rotundă de 28 cm.
  5. Cât sosul se mai răcește puțin, taie vânăta felii subțiri, după care taie la fel dovleceii și roșiile. E de dorit legumele să fie cam de aceeași grosime.
  6. Aranjează legumele în formă de evantai. Eu am început cu felii de vânătă, apoi dovlecei, roșii şi am continuat tot așa până ce am terminat legumele.
  7. Presară peste legume puțină sare, oregano uscat și stropește-le cu ulei de măsline.
  8. Coace-le la cuptorul prencălzit la 200 de grade C 30-35 de minute sau până se rumenesc frumos deasupra.
  9. Scoate ratatouille din cuptor, lasă-l să se răcească puțin. După care servește-l alături de un piure de cartofi, o bucată de carne, pește sau cu pâine proaspătă. Poftă bună!

Năut cu legume în sos de roșii

Ingrediente:

  • 600 gr. de năut fiert
  • 500 ml. de apă fiartă de la năut sau apă plată
  • 1 borcan de roșii decojite în sucul lor (700 gr.)
  • 200 gr. de  fasole verde (tăiată bucăți medii)
  • 2 cepe medii (tăiate cubulețe)
  • 2 gogoșari sau ardei roșii (tăiați cubulețe)
  • 3 căței de usturoi
  • 1 linguriță de zahăr
  • 1 linguriță de oregano uscat
  • 1 cm. de ardei chilli (tăiat mărunt)
  • Un vârf de cuțit de nucșoară pulbere
  • 1-2 lingurițe – sare
  • Piper negru
  • Ulei de măsline sau de floarea soarelui

Mod de preparare:

  1. Toarnă ulei într-un ceaun încălzit la foc mediu. Apoi pune deasupra ceapa și călește-o 2-3 minute, după care adaugă ardei tăiat cubulețe, condimentează cu sare și piper negru și călește totul încă 2-3 minute, amestecând din când în când.
  2. După care adaugă roșiile împreună cu sucul lor și zdrobește-le cu lingura, de asemenea pune deasupra năutul și apa în care a fiert năutul sau pur și simplu apă plată. Apoi pune cățeii de usturoi în presa specială și strivește-i deasupra.
  3. Mai adaugă ardei chilli, puțin zahăr, oregano uscat, nucșoară pulbere și amestecă totul împreună.
  4. Din momentul în care sosul a început a clocoti, fierbe totul la foc mediu spre mare circa 15 minute sau până lichidul se va evapora de două ori.
  5. După ce a trecut timpul, adaugă fasolele verzi și amestecă. Lasă-le să fiarbă doar 3-4 minute, ca să rămână de culoarea verde aprinsă și puțin crocante. Servește cu plăcere!

Burger vegan

Ingrediente:

  • 700 gr. de fasole roșie
  • 2 cepe medii
  • 1 morcov
  • 2 căței de usturoi
  • 50 gr. de germeni de ceapă
  • ½ linguriță de busuioc uscat
  • 2 linguri de pesmeți mărunțiți
  • ½ linguiriță de paprika dulce
  • ½ linguriță de fulgi de ardei chili
  • 6 linguri de  ketchup

Mod de preparare:

  1. Încinge o tigaie la foc mediu, toarnă în ea ulei și adaugă ceapa tăiată cubulețe, rumenește-le 3-4 minute, după care adaugă morcovul răzuit și usturoiul mărunțit. Condimentează cu sare, piper negru și adaugă busuioc uscat.
  2. Amestecă și călește totul 5-6 minute sau până când morcovul se înmoaie.
  3. Pune fasolele într-un bol încăpător și începe să le pisezi până primești un piure cu cocoloașe.
  4. Adaugă deasupra prăjitura pregătită mai devreme, pesmeții, paprika dulce, fulgi de ardei chili, condimentează cu puțină sare și amestecă totul împreună.
  5. Mai întâi de toate unge mâinile cu ulei, după care din toată cantitatea de fasole formează 6 chiftele de dimensiunea chiflei pentru burger.
  6. Pune chiftelele pe o tavă tapetată cu foaie de copt și coace-le la cuptorul preîncălzit la 180 de grade C 10 minute. După care scoate-le din cuptor și unge fiecare chiftea cu sos barbeque sau cu ketchup.
  7. Întoarce-le la cuptor pentru încă 10-12 minute sau până se caramelizează frumos deasupra.
  8. Pregătește burgerul: ia o chiflă tăiată în 2 și rumenită pe interior, unge partea de jos cu ketchup, aranjează chifteaua din fasole, pune deasupra două felii de roșii, germeni de ceapă și acoperă cu cealaltă jumătate de chiflă. Servește burgherul cu orice dorești. Poftă bună!

Sursa: valeriesfood.md

Discuții