Medpark

Articole

554

Olesea Popescu creează banderole reflectorizante, care-ți salvează copilul în trafic!

Viața are prioritate, tocmai de aceea o tânără mămică din Capitală, care este și șoferiță, a decis să creeze banderole reflectorizante pentru pietoni. Olesea Popescu a înțeles necesitatea acestor accesorii mai ales după ce a devenit mămică. Aceasta își dorește să-i ajute pe copii să fie vizibili în trafic și să scadă numărul accidentelor.

 Când ți-a venit ideea să faci banderole reflectorizante? Care sunt beneficiile lor?

Când am început să merg la volan, o problemă majoră pentru mine erau străzile slab iluminate. Mă concentram să-i văd pe pietonii care treceau neregulamentar strada, atunci mă gândeam că ar fi bine ca pietonii să poarte vreun accesoriu reflectorizant care ne-ar ajuta pe noi, șoferii.

Recent am devenit mamă și, ca pentru orice părinte, siguranța copilului este pe primul loc, de aceea am revenit la ideea accesoriilor reflectorizante, însă de această dată ca un mijloc de a proteja viața pietonilor, fie adulți sau copii.

Ultima picătură cred că a fost cazul petrecut în Chișinău, unde pe trecerea de pietoni a fost lovită o mămică care traversa strada având copilul în brațe.

Astfel, la 2 luni după naștere, am hotărât să lansez proiectul cu banderolele reflectorizante pentru braț- StopCar, care sunt un mijloc de prevenire a accidentelor cu implicarea pietonilor. Banderolele sunt vizibile de către șoferi pe timp de noapte la o distanță de 130 m, ceea ce le permite să reacționeze din timp, mai ales dacă pietonul poartă o haină întunecată slab vizibilă pe străzile puțin iluminate, pe timp ploios, pe timp de iarnă, când aderenta unui vehicul pe carosabil este mult mai mică sau pur și simplu când deja este noapte.

 Cine ar trebui să le poarte?

Așa cum viața are prioritate, consider că pentru banderolele reflectorizante StopCar  nu este o limită de vârstă. Ele sunt create atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Copiii ar putea să le poarte în cazul în care vin seara singuri acasă de la școală, de la activități extra școlare sau chiar și atunci când sunt însoțiți de un adult.

La fel ar fi binevenit ca toate instituțiile de învățământ să folosească în mod obligatoriu banderolele reflectorizante StopCar atunci când sunt organizate ieșiri de grup la teatru, în diferite excursii, plimbări organizate în afara incintei școlii/grădiniței, pentru a spori siguranța copiilor.

Ce ține de adulți – pietonul adult mereu consideră că deține controlul asupra situației atunci când traversează neregulamentar strada, fără a se pune în locul șoferului, de aceea consider că aceste banderole ar evita multe situații nedorite. La fel, un adult care poartă banderolele StopCar ar fi un bun exemplu pentru copii, motivându-i să fie mai precauți.

 Cine sunt cumpărătorii tăi?

După cum am specificat, proiectul a fost lansat cu foarte puțin timp în urmă, este încă în curs de dezvoltare, de aceea puțini cunosc produsul și utilitatea acestuia. Printre primii cumpărători au fost mămicile, pentru ele și pentru pici. Persoanele care se interesează de aceste banderole și îmi scriu pe rețelele de socializare sunt de diferite categorii de vârste.

 Cine ți-a încurajat ideea?

Prima persoană care aflase despre această idee a fost soțul, care m-a încurajat din plin și m-a motivat să încerc, după care întreaga familie, prietenii cărora la fel le-am cerut sfatul și chiar și persoane străine. Am făcut un mic sondaj pe rețele de socializare privind utilitatea acestor banderole, rezultatul căruia m-a motivat și mai mult, toți au confirmat că este un produs necesar și chiar binevenit.

 Unde atașăm aceste benzi? Cât costă?

Banderolele reflectorizante StopCar se atașează la braț. Setul conține două banderole pentru ambele brațe, de diferite mărimi. Banderolele au diferite culori, pentru a le putea asorta cu orice haină, după placul fiecăruia. Prețul unui set este de 175 de lei.

 Cum planifici să dezvolți această idee? Care sunt următorii pași?

Mai întâi de toate, vreau ca acest produs să fie cunoscut, văzut, încercat și apreciat, după care cu cea mai mare plăcere aș crea aceste banderole reflectorizante pentru toată lumea. Dorința mea cea mare ar fi să conduc pe timp de noapte, iar din cealaltă parte a parbrizului să fiu orbită de pietonii care îmi poartă banderolele. Aș deschide și un atelier pentru crearea lor!

Aș adduce pe piață noi accesorii de acest tip, care ar avea un spectru mult mai mare de utilizatori, ideile deja sunt puse pe hârtie și abia așteaptă să prindă viață, pentru că Viața are Prioritate!

Dacă îți dorești și tu banderole, le poți comanda pe pagina de facebook StopCar by Alice!

Sursa: Mamaplus.MD

Discuții