Gerber Nestle

Articole

1910

Parlamentul European a decis! Ora de vară a fost eliminată în toate ţările din Europa

E oficial! Ora de vară a fost eliminată după o decizie a Parlamentului European. Așadar, anul nu va mai fi împărțit în ora de iarnă şi ora de vară.

Povestea a început la sfârşitul anului trecut, atunci când Lituania a cerut Uniunii Europene să renunţe la ora de vară. Motivul? Schimbarea de două ori pe an a ceasurilor i-ar pune în dificultate pe oameni, iar majoritatea consideră enervant acest lucru, scrie a1.ro.

Rezoluția a fost votată de majoritatea deputaților, urmând ca România și restul statelor membre să o adopte, după ce își vor da acordul.​

Dintre cei 549 de deputați prezenți, o majoritate de 384 a votat să se renunțe la cele două fusuri orare de peste an, iarnă și vară. Astfel, ora de vară ar urma să fie scoasă din practică, iar ora de iarnă să fie valabilă pe întreg parcursul anului.

Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au adoptat acest sistem în 1916. Scopul a fost economisirea rezervelor de cărbune necesare producției de război.

În România, ora de vară a fost reintrodusă în 1979. Atunci s-a stabilit că în ultima duminică din martie, românii să-și dea ceasurile cu o oră înainte.

Sursa: tv8.md

Discuții