Star Kids Eldorado Terra

Articole

370

Cum îi vorbim copilului despre sex?

Deși deseori părinților le este jenă să le vorbească copiilor despre transformările prin care trec în perioada pubertății, aceștia ar trebui să o facă, deoarece e mai bine să afle anumite lucruri de la părinți, decât de la străini.

Cum începe educația sexuală în copilărie

Important este ca pe parcursul dezvoltării pubertare, părintele de același gen să rămână confidentul și martorul acestor transformări, dându-i încredere copilului că totul e normal, că nu avem motive de temere, de anxietate. La 12 ani este timpul să le spuneți că schimbările hormonale le pot provoca diverse tulburări, că trebuie să accepte schimbările corporale și că se pot confrunta chiar cu depresii din cauza instalării noului tablou hormonal.

Încă de la 2 ani, părinții trebuie să le vorbească micuților despre diferențele dintre sexe. Educația sexuală debutează cu informații simple, care pot fi percepute corect, atât de către fetițe, cât și de către băieței. Această etapă este importantă în dezvoltarea sexuală a copilului, chiar dacă nu pare. Acum este important să nu faceți glume și nici să nu ironizați copilul.

Cum vorbim despre sex cu fetițele

Din clasa a doua, fetițele trebuie să afle că, într-un viitor apropiat, vor avea prima menstruație. Folosiți-vă de imagini ale corpului omenesc. Astfel puteți să le explicați mecanismul fiziologic. Puteți să le faceți desene ale aparatului genital, ale organelor feminine ca să înțeleagă bine ce li se va întâmpla.

Iată o variantă de poveste. Uterul, adică viitoarea căsuță a unui bebe, se acoperă în fiecare lună cu un fel de păturică. Dacă nu apare bebe, uterul aruncă această pătură pentru că nu mai are nevoie de ea. E singura modalitate de a le feri de temeri. Mamei îi revine acest rol. Dacă nu le oferiți detalii și apare prima menstruație, vor intra cu siguranță în panică.

Cum vorbim despre sex cu băieții

Și băieții au nevoie de explicarea detaliată a semnelor pubertății. La 11-12 ani, le puteți spune băieților că pilozitatea apare mai întâi în zona inghinală, apoi la subraț, urmând pilozitatea de la nivelul feței. Și încă un detaliu este important la această vârstă – schimbarea vocii.

Atât băieții, cât și fetițele au nevoie să știe că modificările hormonale nu sunt însoțite doar de modificări fizice, ci și de unele psihice. În unele cazuri, poate apărea o formă ușoară de depresie, iar aceasta are cauze organice. Dar nu insistați asupra acestui aspect. De asemenea, adolescenții adorm târziu și se trezesc cu mare dificultate dimineața. Este o altă caracteristică a dezvoltării creierului.

Deși mai rar, furtuna hormonală poate produce hiperactivitate în cazul ambelor sexe. Atunci e momentul să le comunicați copiilor că sunteți deschiși pentru orice fel de discuție. De altfel, cu deschidere începe orice conversație, astfel încât, pe parcursul acestor ani grei, să nu se simtă singur și abandonat!

Sursa: doc.ro

Discuții