Extramed

Articole

254

Fotografii din prima zi de grădiniță. Prințesa Charlotte este adorabilă!

Prințesa Charlotte, mezina Familiei Regale a Marii Britanii, a început oficial grădinița la doar doi ani și jumătate. Conform reprezentanților Casei Regale a Marii Britanice, astăzi a fost prima zi de grădiniță pentru Prințesa Charlotte și nu pe 4 decembrie așa cum era speculat de presa britanică.

În ziua în care Prințul George a reînceput cursurile la Școala Thomas’s Battersea, micuța Charlotte a fost debutantă la o grădiniță din apropierea reședinței Prințului William și a Ducesei de Cambridge, Catherine, care locuiesc acum la Palatul Kensington.

Prințesa Charlotte va frecventa cursurile grădiniței  Willcocks din Londra, iar astăzi Casa Regală a Marii Britanii a eliberat primele două fotografii de tip portret cu Charlotte și sunt de-a dreptul superbe. „Ducele și Ducesa de Cambridge sunt foarte onorați să împărtășească cu voi primele două fotografii de tip portret cu Prințesa Charlotte surprinse la Palatul Kensington în această dimineață. Fotografiile au fost realizate de ducesă cu puțin timp înainte ca Prințesa Charlotte să plece pentru prima ei zi de grădiniță la Willcocks Nursery School.„ , se arată în mesajul oficial distribuit pa pagina de Facebook a Casei Regale Britanice.

Charlotte arată adorabil îmbrăcată într-un palton grena creat de Amaia Razorbil, un fular roz pudră, încălțări asortate cu culoarea paltonului și cu fundița din păr, dresuri gri și un ghiozdănel roz. În aceste imagini Charlotte zâmbește fermecător la cameră.

Sursa: okmagazine.ro

Discuții