Cinei Bucatarul

Articole

3329

Cele mai întâlnite bucate de pe mesele de Crăciun ale moldovenilor

Persoanele care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi deja au început să-și schițeze meniul de sărbătoare. De cele mai multe ori, pe mesele moldovenilor găsim bucate tradiționale, precum pârjoale, afumături, piftie și, din păcate, foarte puține legume, fructe și salate proaspete.

Iată care sunt cele mai întâlnite bucate de pe mesele de Crăciun ale moldovenilor:

Pârjoale

Pentru amatorii de carne, nu există sărbătoare fără pârjoale. Când sunt proaspăt scoase din cuptor, acestea sunt delicioase.

Șnițel

Atât cei mari, cât și copiii adoră șnițelul. Carnea trecută prin făină și ou, apoi rumenită este una dintre cele mai solicitate mâncăruri de pe masa festivă.

Tobă

Toba este un preparat tradițional de Crăciun, care se găsește mai ales pe mesele moldovenilor de la țară, care sacrifică animale în ajun de sărbători.

Piftie (răcituri)

Pe masa festivă a fiecărei gospodine sunt și câteva farfurii cu piftie din carne de porc, vită, cocoș sau curcan. Usturoiate, limpezi și bine închegate, răciturile sunt considerate un deliciu culinar de către majoritatea moldovenilor.

Salată Șuba

Chiar dacă europenii dau din nas atunci când o gustă sau o miros, salata rusească cu pește afumat, legume și maioneză este pe placul moldovenilor, așa că se găsește pe orice masă festivă, mai ales de Crăciun.

Salată Olivier

Și această salată vine din bucătăria rusească. Simplă și gustoasă, salata Olivier se pregătește de obicei de Revelion și Crăciun.

Mezeluri și afumături de casă

De obicei, bunicii ne alintă cu aceste delicii culinare, care, chiar dacă nu sunt extrem de sănătoase, sunt un răsfăț pentru papilele gustative de sărbători.

Tort “Cușma lui Guguță”

Acest deliciu dulce este unul dintre preferatele moldovenilor. Vișina acrișoară și foile fine de clătite au un gust savuros!

Sursa: Mamaplus.MD

Spune prietenilor
Articole similare
Discuții