Goose & Goose

Articole

1506

O femeie și-a arătat burta după 10 nașteri

O americancă care a născut de 10 ori, a decis să le împărtășească internauților experiența sa, dar și să le demonstreze cum arată acum corpul ei.

În ultimii zece ani, Emily Frigo a născut de zece ori, însă, din păcate, șase copii au murit la naștere. Cu toate acestea, femeia a găsit puterea să meargă mai departe și să-și recapete încrederea în forțele proprii, uitându-se la cei patru copii ai săi, care în ciuda încercărilor grele au supraviețuit și au crescut mari.

Femeia a vrut să demonstreze tuturor că este foarte mândră de propriul corp, postând pe pagina sa de Instagram o fotografie în care arată ce înseamnă să naști de zece ori.

„M-am ras pe cap, m-am ales cu cicatrici foarte urâte pe abdomen, sânii mi s-au lăsat, coapsele s-au dilatat. Însă, nu societatea este cea care mă descrie pe mine, ci propriul meu eu.”, a scris Emily pe Instagram, alături de o poză în care apare în fața oglinzii, arătându-și corpul așa cum arată el după atâtea nașteri.

Emily a mai spus că speră ca prin această fotografie să încurajeze și alte femei să își arate corpul după naștere și să aibă mai multă încredere în ele și în felul cum arată.

Sursa: unica.md

Discuții