Goose & Goose

Articole

1230

O profesoară a tuns 2 elevi în fața colegilor, pentru că firul de păr nu era de 5 centimetri

Magda Vasile, profesor de matematică în cadrul colegiului Al.I. Cuza din Ploieşti, dirigintă la clasa a VII-a, a tuns câte o şuviţă din părul a doi băieţi chiar în timpul orei de dirigenţie care a avut loc vineri, pe 10 noiembrie.

Profesoara susţine că totul a fost în spirit de glumă şi că nu a avut intenţia să-i traumatizeze pe cei doi băieţi, motivul acestei dispute fiind felul în care elevii îşi poartă părul în formă de „moţ de samurai”, considerat indecent de cadrul didactic şi contrar regulamentului şcolar.

„Sunt profesor serios care încearcă să-i determine pe elevi să-şi găsească un drum, o ţinută care să-i facă să se descurce când vor ieşi din băncile şcolii. Consider că elevii noştri au egalitate de şanse şi atunci încerc să construiesc în ei un simţ civic.

Profesoara a adăugat că a împrumutat o foarfecă de la unul dintre elevi şi a tăiat din părul celor doi băieţei „neregulamentri” câte o şuviţă lungă de un centimetru, iar totul s-a petrecut într-o atmosferă de veselie totală, nimeni nefiind forţat în vreun fel sau altul.

„Unul dintre copii avea o foarfecă pe care mi-a împrumutat-o (...) M-am apropiat de elevul Ioniţă Rareş, el a fost cel mai apropiat de mine, nu a fost în niciun fel împotriva apropierii mele de el. Din partea din spate, am luat între vârful degetelor o mică şuviţă din care am tăiat într-adevăr zece firişoare de păr de o lungime de un centimetru – un centimetru jumătate, şuviţă pe care i-am pus-o pe caiet în aşa fel încât să vadă că nu a fost tuns, traumatizat, în niciun fel agresat. A fost tot timpul de acord, a râs, în niciun caz intenţia mea nu a fost denigratoare la adresa copiilor. A mai fost un elev căruia i-am aplicat acelaşi tratament, să zicem. S-a distrat. În momentul în care i-am pus şuviţa pe caiet s-a dus să o arunce la gunoi, iar eu le-am explicat copiilor aşa: ceea ce vi se pare că este o traumă, faptul că cineva vă pune să vă tundenţi nu înseamnă decât că vă creaţi voi o altă imagine. Faptul că le lispeşte o mică şuviţă din perişor nu le-a schimbat cu nimic nici imaginea, nici nu au fost traumatizaţi şi nici nu au fost vreo secundă în pericol”, a mai spus Magda Vasile.

Rodica Popescu, directorul Liceului Al. I. Cuza din Ploieşti, a precizat că în cauză va fi declanşată o anchetă internă, iar urmările vor fi anunţate la finalul audierilor tuturori părţilor implicate. Directorul a explicat că şcoala are un regulament care se „ajustează” anual, în care este precizat că elevii trebuie să aibă la cursuri o ţinută decent, iar nivelul părului în cazul băieţilor nu trebuie să depăşească cinci centimetri. Popescu a explicat că acest regulment este aprobat de un consiliu de administraţie şi că nu consideră că este oportună modificarea regulilor “în timpul jocului”. Pe de altă parte, directorul şcolii a recunoscut că profesoara a greşit şi a catalogat gestul acesteia ca “incalificabil”.

Citește articolul integral pe adevarul.ro

Discuții