Extramed

Articole

1658

În sarcină: ce să mănânci, ca să ai un bebeluș inteligent

Inteligența bebelușului depinde de mulți factori, inclusiv moștenirea genetică, dar modul în care tu te alimentezi în timpul sarcinii este foarte important pentru dezvoltarea creierulului bebelușului pe care îl vei aduce pe lume.

Uite ce să mănânci în sarcină ca să ai un bebeluș inteligent:

Acizii grași esențiali Omega-3

au un rol foarte important în producerea și buna funcționare a neuronilor, care preiau impulsurile din creier și transmit informațiile către tot restul corpului. Creierul are nevoie de ”grăsimi bune” pentru a funcționa la capacitate maximă. Consumă meniuri bogate în acizi grași esențiali – semințe de in (care te scapă și de problema constipației, frecvent întâlnită în sarcină), pește gras, uleiuri presate la rece (măsline, sâmburi de struguri, dovleac) și pește gras, pentru a asigura cantitatea optimă de acizi grași esențiali și pentru micuțul care se dezvoltă în burtica ta.

Acidul folic

Te ajută nu numai să previi defectele de tub neural, dar el formează celule sănătoase la nivelul creierulului. Este important să consumi alimente bogate în acid folic (vegetale cu frunze verzi, mazăre, fasole, spanac, broccoli, varză kale) și la nevoie, să iei suplimente de acid folic (la recomandarea medicului), încă dinainte de a rămâne însărcinată și apoi, în primele luni de sarcină.

Iodul

E important pentru buna funcționare a glandei tiroide, știi deja, iar asta, îl face, indirect, important pentru inteligență. Mamele cu hipotiroidie nasc copii cu un IQ mai scăzut, arată studiile. Pentru ca tidoida să funcționeze normal ai nevoie de 220 mcg de iod pe zi, pe care îl poți găsi în iaurt sau lapte, nuci sau sare îmbogățită cu iod (nu exagerea, totuși, cu sarea, pentru a nu avea probleme cu edemele).

Sursa: baby.unica.ro

Discuții