Gerber Nestle

Articole

4911

Copiii vedetelor de-acasă cu cele mai originale nume!

Atunci când suntem în așteptarea unui copil, planificăm să-i oferim tot ce e mai bun și mai frumos, inclusiv un nume original, care să-l reprezinte și pe care să-l poarte cu mândrie pentru tot restul vieții. Vă prezentăm cele mai inspirate persoane publice, care au ales nume deosebite pentru copiii lor.

Marianna Petrenko și cei 4 copii

Marianna Petrenko și Sebastian Savadschi sunt părinții a 4 copii, toți cu nume inedited: Sebastian, Etienne, Naomi și Stanley.

“Odată cu apariția unui copil, în viața oricărei familii au loc schimbări radicale: organizarea vieții de zi cu zi, procesul de curățenie, munca și odihna. Însă, cel mai important este că apare SENSUL. Din momentul apariției unui copil, începe o nouă cronometrare a timpului, pentru că aveți acum alte priorități”, declara fotografa într-un interviu pentru Mamaplus.MD.

Corina Țepeș și fiica Smaranda

Fiica cuplului Țepeș-Burlacu are 8 anișori, merge în clasa a doua și visează să devină o vloggeriță de succes. Aceasta i-a cucerit deja pe fanii părinților ei cu un video în care vorbește despre Moldova.

Georgeta Voinovan și fiul Iancu

Interpreta crește de una singură 6 copii, toți frumoși și talentați: Dana și Iancu, Bianca și Ilie, George și Andrei. Dacă unele nume le-am auzit mai des, atunci Iancu ni se pare foarte original.

Rodica Ciorănică și fiica Paula Mia

Fiica prezentatoarei TV are 15 ani și o însoțește deja pe mama sa la petrecerile mondene. Aceasta este la fel de stilată și frumoasă ca și Rodica Ciorănică.

Felicia Sîrbu și fiica Casandra

Cu un an în urmă, prezentatoarea TV a devenit mămica unei fetițe, căreia i-a ales numele Casandra. Viața Feliciei s-a schimbat enorm odată cu apariția micuței, de care nu se poate despărți mai mult de câteva ore.

Olesea Sveclă și fiica Cassandra

Și Olesea Sveclă cu Anatol Durbală i-au pus numele Cassandra fiicei lor, care a venit pe lume la scurt timp după nuntă. Cei doi se simt perfect în rol de părinți și trăiesc cu maximă intensitate fiecare zi alături de prințesa lor.

Dana Ciobanu și fiica Vivien

Actrița a citit cartea autobiografică a regizorului rus Andrei Koncealovski, în care acesta pomenea despre o mare iubire de-a lui, o franțuzoaică pe nume Vivien – subțire, elegantă, rafinată și cu un nume absolut deosebit. Atunci, Dana a zis că dacă va avea o fetiță și i se va potrivi numele, așa o va numi. Iar fiica sa s-a născut chiar în ziua Sf. Vivien, potrivit calendarului catolic.

Radu Sîrbu și cei 3 copii

Ana și Radu Sîrbu formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbizul de peste Prut. Cei doi au 3 copii, cărora le-au ales combinații de nume rar întâlnite: Anastasia Dalia, Eva Maria Victoria și David-Nicolas. Apropo, recent fostul membru al trupei O-Zone și soția sa au împlinit 16 ani de căsnicie.

Tatiana Heghea și fiica Regina-Raluca

Fără doar și poate, fiica Tatianei Heghea poartă unul dintre cele mai inedite nume- Regina-Raluca. Micuța are un anișor și este cel mai zâmbăreț copil pe care l-am văzut vreodată.

Ștefan Gațcan și fiicele Ștefania și Anisia

Medicul este tatăl a două fiice cu nume mai puțin întâlnite. Anisia, în vârstă de 9 ani, este pasionată de muzică, iar Ștefania, care are 5 anișori, știe cu siguranță că va călca pe urmele tatălui său.

Lilia Prado Cazac

Interpreta și soțul său au 4 copii minunați și toți poartă nume originale: Olivier Jr Prado, Antonio Prado, Tino Prado și Olivia-Carmen.

Pavel Stratan și fiica Cleopatra

Fiica artistului a devenit cunoscută în întreaga lume datorită cântecelor sale, mai mult, aceasta a ajuns și în Cartea Recordurilor drept "cea mai tânără interpretă de succes". Acum, Cleopatra este o adolescentă cochetă, care deseori îl însoțește pe tatăl său celebru la concerte.

Lilia Dediu și fiica Melissa

Lilia și Eugeniu Dediu au fost foarte inspirați când i-au ales numele fetiței lor. Micuța, care s-a născut pe 13 aprilie, poartă numele Melissa. Fondatoarea Women's Summit Moldova o adoră pe fetiță și postează zilnic poze sau video-uri cu ea pe pagina de Instagram.

Eliza Fratea și fiul Elisey

Și-a dorit ca numele să-l caracterizeze și a optat pentru Elisey. Este un nume biblic, provenit din ebraică.

Lilu și fiica Teia

Cea de-a doua fetiță a Liliei Ojovan poartă un nume de care mulți n-au auzit mai demult. Teia are deja un anișor și crește o frumusețe de fată.

Eugen Reabenchi și fiica Mira

Probabil, designerul și soția sa s-au inspirat din romanul Mara. Cu certitudine, acest nume este unul dintre cele mai originale, iar fiica lor îl va purta cu demnitate.

Ana Ciorici și fiul Teo                                   

Cel de-al doilea copil al bloggeriței are un anișor și poartă numele Teo, care înseamnă „Darul lui Dumnezeu”. Ana Ciorici și soțul ei, Pavel Ciorici mai au o fetiță de trei anișori, pe nume Emilia. Acum, bloggerița se poate considera o femeie împlinită, deoarece are o fetiță și un băiețel.

Olga Popa și Michelle

Dacă numele Mihaela este foarte întâlnit la noi, atunci de Michelle nu prea am auzit. Una dintre fiicele prezentatoarei TV poartă acest nume, care este de origine franceză și ebraică și înseamnă "cine îi seamănă lui Dumnezeu".

Diana Ballerini și fiica Iris

Femeia de afaceri are o fetiță, căreia i-a ales un nume de floare - Iris. 

Svetlana Matvievici și fiica Lia

Bloggerița i-a ales fiicei sale un nume scurt și melodios, pe care nu-l întâlnim atât de des. Numele de fată Lia este de origine latină și înseamnă "purtător de vești bune".

Sursa: Mamaplus.MD

Discuții