Limerance

Articole

885

Masajul terapeutic, cea mai eficientă metodă de a scăpa de durerile de spate (VIDEO)

Durerile de spate pot fi semnul unor probleme grave de sănătate. În multe cazuri, senzaţiile neplăcute de la nivelul spatelui pot semnala existenţa unor maladii care afectează musculatura, ligamentele, articulaţiile, oasele sau rinichii.

Comparând statisticile din 187 de ţări, cercetătorii americani şi australieni au constatat, recent, că aproape 10% din populaţia lumii, inclusiv copiii, suferă de lombalgii. 

Cauze

Cea mai frecventă cauză a durerilor de spate este leziunea unui muşchi sau a unui ligament, determinată de o întindere necorespunzătoare, de o greutate corporală excesivă, de ridicarea unor greutăţi sau de dormitul într-o poziţie inconfortabilă.

Deviațiile coloanei vertebrale

Încă din tinerețe trebuie să fim atenți la starea coloanei vertebrale, pentru a ne păstra sănătatea pe parcursul vieții. Cei mai mulți oameni nici nu realizează cât de mult depinde starea generală de sănătate de funcția normală a ei.

Pe lângă protejarea măduvei spinării, coloana vertebrală îndeplinește alte două roluri majore în echilibrul și mobilitatea corporală, fapt ce-i conferă o importanță deosebită în funcționarea aparatului locomotor:

  • Funcția statică - de susținere a corpului și a segmentelor din partea superioară.
  • Funcția dinamică - de asigurare a mobilității trunchiului, capului și gâtului.

Simptome

Starea coloanei vertebrale este foarte mult influențată de vârsta, sexul, profesia și nivelul de oboseală a persoanei.

O postură corporală neglijentă, o poziție prea aplecată, prea laxă sau nefirească, forțează mușchii și ligamentele să mențină corpul în echilbru. Acest fapt poate genera oboseală, dureri de spate, ale mușchilor, mâinilor sau picioarelor, dureri de cap, amețeli, dereglarea somnului, anxietate, scăderea memoriei și a concentrării, irascibilitate, dereglarea circulației periferice, deformarea coloanei vertebrale.

Dacă nu se iau măsuri, cu vârsta, starea sănătății se deteriorează: apar schimbări degenerativo-distrofice mai profunde în scheletul osos, în sistemul cardiovascular, respirator, endocrin, în sistemul central nervos și cel vegetativ, în organele interne. Încep să apară diferite afecțiuni și pe plan fizic și pe plan psihic, se creează blocaje energetice și dereglări iremediabile în funcționarea organismului.

Tratament

În prezent, există cel putin 80 de stiluri de masaj terapeutic, în funcție de tehnica folosită, de mișcările utilizate și de presiunea exercitată. Masajul medical nu înlocuiește medicația, ci este complementar acesteia și se face doar de către terapeuți specializați.

Iată când este recomandat masajul terapeutic și ce beneficii are:

1. Intensifică circulația sangvină. Acest lucru înseamnă că organele vitale și țesuturile primesc mai mult oxigen și substanțe nutritive.

2. Stimulează fluxul limfatic. În felul acesta, sistemul natural de apărare al organismului este pregătit să lupte împotriva invadatorilor toxici.

3. Relaxează muschii suprasolicitați. Persoanele supraponderale, cu o condiție fizică deficitară, sau cele care se forțeaza în timpul activității profesionale sau al exercițiilor fizice se pot confrunta cu astfel de probleme.

4. Reduce spasmele și crampele musculare. Acestea intervin atunci când un muschi se contracta în mod involuntar și fortat, cu imposibilitatea relaxării. Sunt frecvente printre atleții de anduranță, dar și printre persoanele care desfășoară activități fizice solicitante.

5. Crește flexibilitatea articulațiilor. Masajul este indicat după perioade lungi de repaus, în cazul persoanelor care au suferit imobilizări în urma luxațiilor sau a unei intervenții chirurgicale. Masajul implică și exerciții fizice și de stretching pentru mușchii atrofiați.

6. Stimulează eliberarea de endorfine. Cunoscute și drept analgezice naturale ale corpului, acestea sunt substanțele chimice care ne fac să ne "simțim bine". Producția de endorfine crește în timpul masajului, conferindu-i organismului un plus de energie și de bună-dispoziție.

7. Ajută la recuperare. Masajul reduce aderențele post-chirurgicale și edemul. Poate fi utilizat pentru diminuarea și realinierea țesutului cicatricial, după ce vindecarea a avut loc.

8. Scurtează travaliul. Se foloșește atunci când gravida are o durere severă sau un spasm la nivelul coloanei vertebrale. Masajul are rolul de a declanșa travaliul și de a grăbi nașterea, ameliorează depresia și anxietatea și grăbește recuperarea postnatală.

9. Calmeaza durerile. În cazul persoanelor care suferă de migrene, scade probabilitatea necesității medicamentelor.

10. E detoxifiant. Masajul ajută la eliminarea toxinelor din organism.

11. Sporește imunitatea. Masajul medical poate contribui la creșterea numărului celulelor albe, care sunt vitale pentru păstrarea imunității organismului.

12. E relaxant. Masajul reduce considerabil nivelul de stres, ajutând la vindecarea depresiei.

13. Îmbunătățește calitatea somnului. Masajul le poate oferi bebelușilor un somn adânc și reduce considerabil proasta-dispoziție manifestată prin plâns. Și în cazul adulților, fiind relaxant neuro-muscular, masajul ajută la obținerea unui timp de odihnă calitativ.

Urmăriți în video de mai jos cele mai eficiente tehnici de masaj terapeutic, prezentate de specialiștii Clinicii de cosmetologie estetică și cu aparataj ”Lemerance”.

Clinica de cosmetologie estetică și cu aparataj “Limerance”
Adresa: stradela Teatrului, 2.
Număr de contact: 060 711 001.
E-mail: limerance.esthetic@gmail.com
www.facebook.com/limerance.esthetic

Discuții