Star Kids Eldorado Terra

Articole

2885

De ce să nu arunci dinții de lapte căzuţi de la copii. Sunt „comori de aur”!

Dacă vei colecta dinţii de lapte căzuţi ai copilului, l-ai putea salva de la mai multe boli pe parcursul vieții. Așa că, în loc să-i spui celui mic să-i pună sub pernă, pentru a veni Zâna Măseluță, mai bine i-ai  congela.

Unii părinţi păstrează primii dinţi de lapte căzuţi pentru a-i folosi ulterior în scopuri medicale, la necesitate.

Ultimele studii arată că dinţii de lapte conţin un material genetic aparte, care poate fi folosit la nevoie pentru vindecarea unor boli grave. Dinţii de lapte conţin celule stem care pot regenera neuroni, ţesuturi osoase, ţesuturi cartilaginoase şi chiar şi o serie de celule ale muşchiului cardiac.

Aceste celule pot fi folosite oricând în urma îmbolnăvirii la orice etapă a vieţii. Celulele stem prelevate la vârsta copilăriei fragede pot fi folosite pentru vindecarea leucemiei sau a bolii Hodkin.

Primul dinte de lapte al copilului trebuie congelat în condiţii speciale în interval de maximum 48 de ore de la căderea acestuia.

La trei ani de când în România mai multe firme au început recoltarea de celule stem din sângele placentar, în curând părinții care n-au avut o astfel de șansă, ar putea și ei să le asigure sănătatea urmașilor. Banalii dinți de lapte care le cad în mod natural tuturor copiilor aflați la prepubertate s-ar putea transforma într-o sursă de celule stem.

Recoltarea se poate face de la vârsta de 4 ani până la 14. Dintr-un dinte se pot preleva între 1.500 și 3.000 de celule stem, care vor fi depozitate pentru 20 de ani. Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant spun că vor aviza și în România o astfel de procedură de prelevare de celule stem din dinți, după o analiză amănunțită.

Sursa: virale.ro

Discuții