Viusid

Articole

3789

Cum procedăm dacă copilul refuză să îndeplinească tema pentru acasă?

Nici pe departe nu toți copiii consideră că tema pentru acasă este o activitate interesantă și captivantă. Însă, cea mai importantă problemă este faptul că elevul refuză să-și facă temele date pentru acasă. Cu toate acestea, temele respective sunt importante în ceea ce privește asimilarea cu succes a materialului predat la școală, antrenarea și rezolvarea exercițiilor, dar și evaluarea propriilor cunoștințe. Plus la toate, temele pentru acasă dezvoltă abilitatea copilului de a lucra individual.

Ce pot face părinții, totuși, în cazul în care copilul refuză să-și facă temele?

Trebuie de avut în vedere faptul că odată ce copilul începe să frecventeze școala, el trece printr-un fel de stres – se schimbă regimul obișnuit al zilei, copilul se pomenește într-un colectiv absolut nou, au apărut noi cerințe față de el și, respectiv, are noi obligațiuni. Sarcina principală a părinților este de a-l ajuta pe copil să se adapteze la noile circumstanțe, să învețe să fie de sine stătător.

În primul rând, părinții trebuie să înceapă de la sine. Care nu ar fi poziția dumneavoastră față de sistemul educațional existent, copilul nu trebuie să audă opinii dezaprobatoare la adresa școlii sau a profesorilor. Încercați să nu repetați greșelile părinților altor elevi, copilul trebuie să aibă formată o imagine pozitivă despre școală și sistemul educațional. Fiți de acord, dacă copilul va auzi de la părinții săi asemenea fraze cum ar fi – ”școala asta este prostească, școala este un chin”, este puțin probabil că copilul dumneavoastră va dori să meargă la școală și să învețe bine.

În al doilea rând, chiar din primele zile obișnuiți copilul să-și facă de sine stătător temele pentru acasă. (Informația amplă la acest subiect o găsiți în articolul ”Cum organizăm îndeplinirea individuală a temelor pentru acasă”). Părinții trebuie să conștientizeze că îndeplinirea temelor pentru acasă este o activitate importantă și serioasă pentru elev. De aceea, prin atitudinea dumneavoastră față de studii, demonstrați-i copilului cât de important și obligatoriu este acest lucru pentru dumneavoastră. Nu întrerupeți procesul de pregătire a temelor pentru acasă din cauza altor activități:mersul la magazin, vizionarea televizorului, masa și altele. În caz contrar veți demonstra, prin comportamentul dumneavoastră, că pregătirea temelor pentru acasă nu este o activitate atât de importantă și poate fi lăsată pe mai târziu.

În al treilea rând, aveți în vedere faptul că copilul dumneavoastră nu poate lucra fără întrerupere. Timpul prevăzut pentru concentrarea atenției este diferit în dependență de vârstă. De exemplu, un elev de clasa I poate lucra, fără întrerupere, 10 – 15 minute, copiii mai măricei – 20 de minute, elevii de clasa a 9 – 11-a - 30 – 40 de minute. Dacă copilul se simte rău sau este indispus, timpul se scurtează. Recomandați-i copilului ca după îndeplinirea temei la un obiect, să se ridice, să se plimbe, să facă gimnastică pentru ochi și doar după asta să se apuce de temele pe care le are de rezolvat la alt obiect de studiu.

Nu-l obligați pe copil să se apuce de efectuarea temelor pentru acasă de îndată ce a venit de la școală. Lăsați-l să ia masa, să se odihnească puțin, să se plimbe pe afară. Pentru că un copil obosește la școală la fel de mult cum obosește un matur la locul său de muncă. Respectiv, această oboseală nu-i va permite să se concentreze. În cazul în care copilul va încerca să-și facă temele fiind obosit, nu-i va reuși nimic și chiar simplele bețișoare vor fi caraghioase. Copilul va trebui să le rescrie, respectiv, acestea vor ieși și mai prost. În consecință, copilul se indispune, poate chiar și să plângă. Dacă această situație se repetă zilnic, copilului îi apare frica de a comite greșeli, repulsie față de temele pentru acasă.

Nu-l obligați pe copil să-și facă temele seara, atunci când reveniți de la muncă. Spre seară, copilul este și mai obosit. El va comite greșeli și va gândi lent, fapt care vă va nemulțumi.

Timpul perfect pentru pregătirea temelor pentru acasă se încadrează între orele 15.00 – 17.00. Atunci când copilul își face temele nu trebuie să stați în spatele lui și să-i urmăriți fiecare mișcare. Cel mai corect ar fi să vă clarificați cu temele și să plecați să vă căutați de alte treburi. Totodată, obligatoriu, copilul trebuie să aibă convingerea că părinții îl vor ajuta dacă lui îi va fi ceva neclar. Explicați-i copilului calm tot ce vă întreabă, nu fiți iritat chiar dacă va trebui să-i explicați anumite lucruri de câteva ori. Mai mult, încercați să faceți acest lucru într-un mod distractiv aducându-i exemple simple și pe înțelesul lui. Doar așa copilul dumneavoastră nu va avea frică să vă solicite ajutorul de fiecare dată când va avea nevoie.

Reieșind din cele expuse mai sus concluzionăm că ne dorința copilului de a-și face temele pentru acasă nu apare spontan și nu este legată de primele luni de frecventare a școlii. Ea se formează treptat pe fundalul fricii de greșeli și eșecuri. De aceea, demonstrați-i copilului că toate greutățile pot fi depășite. Lăudați-l chiar și pentru cele mai semnificative succese. Aprobarea și suportul dumneavoastră îi va spori încrederea în sine.

Discuții