Limerance

Articole

1750

O bloggeriță de la noi le provoacă pe femei să nu-și cumpere haine timp de 10 luni

În străinătate, mai multe femei pun în aplicare acest experiment: nu-și cumpără nimic timp de un an, iar apoi fac calculele, pentru a vedea cât au economisit. Mai târziu, acestea investesc banii sau îi donează.

Și o bloggeriță de la noi s-a decis să pună în practică această idee. Este vorba despre Natalia Ionel, care le îndeamnă și pe alte femei să renunțe la shopping.

“În următoarele 10 luni am de gând să nu-mi cumpăr nicio haină, iar economiile să mi le direcționez spre cărți, călătorii și evenimente faine. Pentru cei care sunt într-o țară în care reducerile înseamnă chiar reduceri, poate e un experiment complicat.

Asta nu înseamnă că până acum nu am încercat să cumpăr responsabil sau „nu mi-am permis să mă duc la două nunți în aceeași rochie”. Acum însă e vorba despre puterea propriului exemplu în fața copilului meu.

Ce valori vreau să îi transmit? Că haina îl face pe om sau invers? Cum îi explic frumusețea omului: prin învelișul corpului sau după bunătatea sufletului? Mă întrebam și aici, în primul text de pe blog când am anunțat provocarea #10lunifarahainenoi”, scrie Natalia pe blogul său.

Bloggerița vine și cu câteva sfaturi pentru femeile care s-au provocat să poarte, timp de 10 luni, haine vechi.

  1. Foarte important de menționat: această provocare nu este obligatorie. Mai mult este un experiment pe care fiecare decide dacă să și-l asume ori nu.
  2. Nu se adresează copiilor, ci nouă, adulților. Bineînțeles că încercăm și copiilor să le cumpărăm doar strictul necesar în această perioadă, investind în schimb în cărți pentru ei sau alte jocuri educative.
  3. Fă o listă cu ce orașe/țări ai dori să vizitezi și calculează cât trebuie să economisești din bugetul tău ca să-ți îndeplinești visul. Merită să renunți la această călătorie pentru „frumoasa cămașă bordo”?
  4. Ai o listă cu evenimente (poate cursuri) la care ai vrea să ajungi în următoarele 10 luni? Analizează mai întâi la ce te-ar ajuta dacă ai merge acolo, ce schimbări ar fi în viața ta și apoi gândește-te la costuri. Și acum întrebarea: ce te-ar ajuta mai mult – acei pantaloni la modă sau evenimentul?
  5. Donează. Elizabeth Archer, 35 de ani din Londra, este un bun exemplu de reorganizare a garderobei, limitându-se la doar 33 de articole vestimentare pentru 12 luni. Restul hainelor pe care nu le-a purtat le-a vândut, banii adunați (peste 3000 de lire) donându-le cauzelor umanitare. Dacă nu știi cui să donezi, organizația de caritate „Love is Kind” te ajută: https://www.facebook.com/loveiskindcharity/
  6. Noi nu avem nevoie de haine la modă, ci de haine confortabile, care să ne țină de cald, să ne apere de frig, să ne protejeze corpul. Convinge-te pe tine însăți că poți fi apreciat după cum gândești, acționezi și nu după cum ești îmbrăcat. Sau nu?
  7. Less is more. Minimalizăm cheltuielile și maximizăm câștigul. Și multe de câștigat e din asta, vă asigur.

Sursa: nataliaionel.com

Discuții