Limerance

Articole

543

Cum să arăți WOW cu bani puțini

Nu trebuie să ai o avere pentru a arăta chic! Învață să faci shopping inteligent și vei arăta ca scoasă din reviste… sau chiar mai bine.

Sunt o mulțime de evenimente la care vrei să mergi, tocmai ți-ai luat bilet pentru un festival, încerci să strângi bani și pentru o vacanță… aproape că nu-ți mai rămâne nimic pentru shopping! Noi îți venim în ajutor cu câteva sfaturi de care să ții cont dacă vrei să arăți WOW fără să cheltui mult.

Alege haine negre

Negrul este foarte versatil și poți face economii semnificative dacă îți cumperi piesele principale în nuanțe de negru. Acestea pot fi combinate în diverse moduri, pentru a se potrivi mai multor stiluri și arată grăzav atât la outfituri formale, cât și la cele casual.

Concentrează-te pe accesorii

Accesoriile potrivite pot scoate din anonimat și cel mai plictisitor outfit. În plus, sunt mai ieftine decât hainele!

Creează-ți propriul stil

Ignoră tendințele și creează-ți propriul stil. În felul acesta, nu vei alerga prin magazine la începerea fiecărui sezon, deci nu vei mai cheltui atât de mulți bani. În plus, nu vei arăta la fel ca toate femeile care-și fac cumpărăturile din mall.

Cumpără haine second hand

Aici ai o mulțime de opțiuni: magazine second hand, site-uri și grupuri de Facebook pentru vânzări-cumpărări, târguri, swap-uri… Vei găsi aici produse unice, la prețuri foarte mici. Mai mult, la târguri și swap-uri poți scăpa și tu de hainele pe care nu le mai porți!

Modifică-ți hainele

Găsești pe internet numeroase tutoriale care te vor ajuta să îți modifici hainele pentru a le da un aspect nou. De cele mai multe ori, nici măcar nu trebuie să cumperi materiale noi!

Sursa: cosmopolitan.ro

Discuții