Viusid

Articole

409

Un grup de activiști cere careuri școlare fără slujbe religioase: Învățământul de stat este unul laic

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării este somat să interzică oficierea slujbelor religioase la careurile școlare, precum și sfințirea elevilor de către preoți. Inițiativa vine de la un grup de activiști care a semnat și o petiție în acest sens. Argumentele activiștilor au fost prezentate astăzi într-o conferință de presă de către experta gender Polina Ceastuhina și sociologul Vitalie Sprânceană.

„Învățământul de stat este unul laic, fapt stipulat și în Codul Educației. Contrat acestor prevederi, în anii precedenți, în multe instituții de învățământ de stat, s-au oficiat slujbe religioase și sfințirea copiilor, care nu neapărat sunt de convingere ortodoxă. Sunt și persoane care nu au convingeri religioase sau au convingeri care nu sunt majoritare. Ce s-ar întâmpla dacă ar veni un preot dintr-o sinagogă sau o persoană de religie musulmană ar începe să facă slujbe?”, a declarat Ceastuhina.

Potrivit organizatorilor conferinței, prin slujbele de la careuri se încalcă principiul laicității în școală, iar ministrul nou-formatului Minister al Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, este rugată să pună capăt acestei practici. 

„Considerăm că locul cel mai bun pentru desfășurarea manifestărilor religioase sunt lăcașele construite pentru asta. Prin prezența slujitorilor cultelor la careuri se încalcă principiul libertății de gândire religioasă. Aceasta este, pe de o parte, libertatea de gândire religioasă este opțională, iar pe de altă parte prezența la careuri e obligatorii. Astfel, indiferent de convingerile copiilor, se desfășoară slujbele. Aceste activități trebuie desfășurate în afara școlii”, argumentează Sprânceană.

Scrisoarea a fost subsemnată de 30 de persoane și a fost trimisă Ministerului Educației, Culturii și Cercetării pe 4 august. Activiștii așteaptă o decizii de la guvernare până la 1 septembrie. 

Sursa: agora.md

Discuții