Star Kids Eldorado Terra

Articole

8169

Aspecte juridice ale maternității surogat în Republica Moldova

A reflecta asupra moralității maternității surogat este ingrat. Fiecare, reieșind din propriile viziuni și convingeri, va ocupa o anumită poziție și va prezenta argumente convingătoare. Însă, orice ar spune cei care se opun acestei practici, oricum există cupluri pentru care aceasta reprezintă unica posibilitate de a-și continua rodul genetic. În legătură cu acest fapt, am decis să ne interesăm cum este reglementată de lege maternitatea surogat în Moldova. Am apelat la juristul, magistrul în drept internațional, lectorul universitar – Victoria Pavlenco.

Victoria Pavlenco

 jurist, magistr în
drept internațional,
lector universitar

Victoria, din punct de vedere juridic, cum stau lucrurile în Moldova la capitolul maternitatea surogat?

- La ora actuală, maternitatea surogat este interzisă în Moldova. Mai mult decât atât, în 2013 a fost operate amendamente la Codul Penal, în art. 165 ”Trafic de ființe umane”. Acum, în acest articol există un punct care sună în felul următor: ”…precum şi de folosire a femeii în calitate de mamă-surogat, săvârşită prin: a) amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței fizice sau psihice, b) înșelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obține consimțământul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane”. Din nou, acest punct poate fi interpretat diferit creând un conflict juridic. Adică, dacă cineva va reuși să demonstreze că s-a recurs la maternitatea surogat nu pentru a avea beneficiu financiar, s-ar putea să nu fie aplicată nicio pedeapsă. În conformitate cu legea, se interzice anume obținerea beneficiului de pe urma maternității surogat, iar dacă o soră poartă copilul pentru cealaltă soră, dacă mama poartă copilul fiicei sale, sau pentru fiul său, se primește că acest lucru este admisibil.

Dacă se demonstrează că, totuși, s-a urmărit scopul de a obține beneficiu financiar, ce pedeapsă este prevăzută?

- În conformitate cu prevederile art.165 al Codului Penal, această infracțiune se pedepsește cu 6 - 12 ani privațiune de libertate. Din nou, însă, despre faptul că mamei surogat i s-au achitat bani, știu doar comanditarii și însăși femeia. Dacă femeia, într-un final nu va dori să-și dea copilul și va declara că este amenințată, că este presată și că cineva încearcă să-i ia copilul, atunci, părinții biologici vor fi pedepsiți. Femeia care acceptă să poarte copilul nu riscă nicio pedeapsă. Însă, avem și aici un moment contradictoriu. Acest lucru nu este stipulat clar în lege și nimeni nu interzice oamenilor legii să interpreteze diferit prevederea, pentru că, până la urmă, femeia a fost răsplătită financiar. În principiu, în această situație, legea este încălcată de ambele părți, de aceea, logic ar fi să fie pedipsiți și părinții biologici dar și mama surogat. Vreau să spun din start, am examinat deciziile de judecată pe marginea acestor probleme, articolul privind traficul de ființe umane este aplicat, însă, nu m-am confruntat nicăieri cu o decizie de judecată referitoare la maternitatea surogat și persoane care au plătit bani în acest scop. Amendamentele au fost operate încă în decembrie anul trecut, însă, de atunci, nu a fost pronunțată nicio sentință legată de maternitatea surogat.

Acest document nu va avea putere juridică pentru că la noi nu există această noțiune de maternitate surogat. În această situație, părinții biologici și mama surogat vor trebui să se limiteze la înțelegerile verbale dintre ei. Și oamenii trebuie să înțeleagă că orice hârtie care iese la iveală, poate servi, ulterior, drept motiv pentru inițierea unui dosar penal. Pot să menționez un alt moment interesant, lacunele din legislație permit, la ora actuală, de a ocoli legal legea.

De a ocoli legal legea? sună cel puțin curios.

- Avem legea cu privire la sănătatea reproductivă, în conformitate cu care, în art. 9, punctul 9h, se permite utilizarea tehnicilor de reproducere asistata, cum ar fi ”donația de spermă, ovule, embrioni”. Așa deci, cuplul găsește o femeie necăsătorită care să le poarte copilul, ei i se introduce embrionul donatorului. Nicăieri nu se menționează că donatorii trebuie să fie secreți, că donatori nu pot fi un bărbat sau o femeie anume. Femeia poartă copilul, îl naște. Aici reiterez, ea trebuie să fie necăsătorită – acest lucru este important. Ulterior, mama surogat merge la oficiul stării civile împreună ca tatăl biologic al copilului pe care-l menționează ca tată. El recunoaște copilul și-și asumă toate drepturile. Ulterior, mama surogat, solicită în instanță să fie lipsită de drepturile părintești și transmiterea copilului sub tutela tatălui. Și gata. Dacă căsătoria cuplului durează mai mult de un an, în conformitate cu legislația, există noțiunea de înfiere în căsătorie repetată. Soția tatălui biologic pur și simplu înfiază acest copil. Evident, această cale nu este tocmai legală, dar există. Respectiv, nu este oare mai bine de inclus aceste aspecte în legislație unde să fie clar stipulate drepturile mamei surogat, drepturile părinților biologici, dar și drepturile copilului. Copilul nu va fi un obiect de vânzare. Pentru că, nu este o noutate pentru nimeni, numeroasele istorii când mama surogat aplică șantajul determinând părinții să ridice prețul, sau când aceasta rămâne cu copilul pentru că părinții biologici s-au certat sau au divorțat ș.a.m.d. Întrucât 9 luni de zile nu este un termen atât de mic. Respectiv, nu este oare mai bine ca toate aceste aspecte să fie prevăzute de lege.

Cum este reglementată e lege în alte state maternitatea surogat?

- Maternitatea surogat este interzisă prin lege în Austria, Germania, Norvegia, Suedia, Franța și unele state americane. În asemenea țări cum ar fi Australia, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Canada, Olanda – maternitatea surogat este permisă doar în bază de neachitare. Mamele surogat primesc asigurare medicală, indemnizația de sarcină și naștere, dar nu primește nici un fel de plăți de la părinții biologici ai copilului, cel puțin, oficial. Maternitatea surogat este permisă în majoritatea statelor americane, în Republica Africa de Sud, India, Rusia, Georgia, Ucraina, Israel. De exemplu, în Israel, femeia care pretinde la rolul de mamă surogat este aleasă nu doar de către părinți dar și de psihologi. Cu ea lucrează asistenții sociali, ea este pregătită pentru această experiență neobișnuită. Când se confirmă că femeia este însărcinată, ea este pregătită și obișnuită cu ideea că urmează să se despartă de acest copil. Din momentul conceperii și până la naștere, copilul nu aparține nici părinților biologici și nici mamei surogat, el aparține serviciilor sociale specializate. Dacă este vorba despre o recompensă bănească, părinții, de la bun început, pun acești bani pe un cont special la care are acces doar asistentul social și doar el va putea, ulterior, să transfere suma pe contul mamei surogat. Dacă femeia are proprii ei copii, părinții biologici sunt avertizați că urmează să achite nu doar onorarul dar vor trebui să aloce și bani pentru întreținerea copiilor, bani pentru hrana familiei mamei surogat ș.a.m.d.

Dacă o femeie din Moldova merge în altă țară pentru a fi mamă surogat, riscă să fie cumva pedepsită?

- Dacă acest lucru va fi cunoscut de către organele de drept din Moldova, este foarte probabil că ea va fi cercetat penal. Dar trebuie de menționat că, de exemplu, în Israel și Rusia, se acceptă mamele surogat din altă țară doar în cazul în care legislația țării de origine îi permite femeii acest lucru.

Victoria, cum credeți, acest subiect este epuizat pentru Moldova, ori există șanse ca mai devreme sau mai târziu această procedură să fie legalizată?

- Eu sper că, totuși, legislatorii noștri vor înțelege pe cât de necesar este acest lucru. Potrivit datelor statistice medicale, în fiecare an, cel puțin 100 de femei au nevoie de mame surogat. Ele pleacă peste hotare, recurg la diferite șiretlicuri pentru că femeia care vrea să fie mamă este foarte greu de oprit. Nașterea copiilor este una din funcțiile ei de bază. Dacă femeia nu este în stare să nască un copil dar este capabilă să-l educe, să-i dea acestui copil tot de ce are el nevoie, să-i ofere dragoste, ea va găsi posibilitatea de a avea acest copil chiar dacă va trebui să ocolească legea. Deci, oare de ce trebuie să determinăm oamenii să comită infracțiuni?

Întrebare la care deocamdată nu avem un răspuns, și un răspuns care este așteptat de multă lume!

Discuții