Colibri

Articole

1209

Tiramisu cu zmeură și ciocolată de la Liuba Florica!

De multe ori zic că “nu există coincidențe sau întîmplări care să nu aibă la mijloc anumite motive”, căci toate se întîmplă dintr-un anumit motiv. Iată că și acest desert a apărut în familia noastră nu întîmplător. Noi îi mai zicem “desertul lui Vasile”. Și veți afla de ce.

Soțul meu, Vasile, adoră deserturile, în special cele care au 99% ciocolată neagră. Chiar dacă e așa, în topul lui de deserturi, acesta ocupă locul doi. Și nu în zadar. Acest desert este de-a dreptul unul de vară, deoarece nu necesită a fi copt, conține fructe, este foarte fin și se servește rece.

Totul a început într-o zi de vară, cînd soțul meu privea o emisiune culinară și a văzut rețeta acestui desert. Aceasta fiind foarte simplă, a decis să ne facă o surpriză și să-l pregătească singur. De atunci, acest desert nu a mai ieșit din meniul nostru. Și, astăzi, vreau să vă împărtășesc și vouă rețeta unui Tiramisu cu zmeură și ciocolată absolut delicios.

Într-o tavă de aproximativ 20 x 30 cm, așezăm biscuiții. Apoi, stoarcem sucul portocalelor și îl turnăm deasupra biscuiților, după care îi stropim cu whisky.

Separat, într-un bol amestecăm cu un tel brînza mascarpone, zahărul pudră și esența de vanilie. Dăm prin răzătoare coaja unei portocale și o adăugăm la amestecul de mai sus. Adăugăm treptat laptele pînă cînd obținem o textură cremoasă a amestecului de mascarpone.
*textura amestecului de mascarpone urmează a fi ca a unei smîntîne cu procent înalt de grăsime. 

Acoperim cu această cremă biscuiții înmuiați. După care, așezăm zmeura.

Punem tableta de ciocolată neagră, care a stat la frigider, pe un tocător cu partea netedă în sus. Luăm un cuțit lat și îl tragem cu ambele mîini de-a lungul tabletei de ciocolată, formînd astfel fîșiile de ciocolată. Luăm atent fîșiile de ciocolată cu cuțitul și le presărăm peste zmeură.
*ne străduim să evităm presărarea fîșiilor de ciocolată cu mîna, deoarece acestea se topesc imediat.

Decorăm desertul cu frunzulițe de mentă și îl punem la frigider pentru cel puțin 2 ore. Tiramisu cu zmeură și ciocolată este gata.

Bon appétit!

Sursa: floricacuisine.wordpress.com

Discuții