Goose & Goose

Articole

5860

Lenuţa Gheorghiţă și-a pregătiti bagajul pentru maternitate

Lenuţa Gheorghiţă este în ultima lună de sarcină. Interpreta şi-a pregătit cu emoţie bagajul pentru maternitate, a cumpărat pătuţ şi cărucior pentru bebeluș şi aşteaptă cu nerăbdare clipa când o să-şi vadă odoraşul.

”Chiar ieri am fost la medicului meu curant și mi-a spus că voi naște  cel târziu peste două săptămâni. Așa că mi-am pregătit bagajul pentru maternitate”, a spus Lenuța Gheorghiță pentru mamaplus.md

Nu a renunțat la muncă pe tot parcursul sarcinii.

„Sunt o persoană responsabilă şi chiar dacă mi-am asumat unele riscuri, am reuşit să cânt aproape la toate nunţile la care am fost invitată. Mi-a fost foarte greu, mai ales în ultimul termen de sarcină. Pentru că am rețineri de lichide în organism și mi se umflă picioarele, am purtat doar balerini și am încercat să beau mai puține lichide ”, a mai adăugat Lenuţa Gheorghiţă.

Interpreta nu a vrut să ne dezvăluie câte kilograme a adăugat în această perioadă, dar a spus că a primit sarcina ca pe un dar, nu ca pe o boală. Nu i-a ales încă un nume copilului, dar ştie că va fi băiat şi se bucură foarte mult de acest lucru.

„Cânt de mult timp ”Am crescut fecior şi fată”, sper că afirmația medicului  să se confirme. Pentru că eu am deja fată și îmi doresc foarte mult un băiat”, a spus interpreta.

Discuții