Goose & Goose

Articole

623

Copiii din diasporă vor primi în dar abecedarul „Albinuța”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, autoritățile donează în diasporă 500 de abecedare „Albinuța”, semnate de Grigore Vieru, copiilor născuți în afara hotarelor. Scopul acțiunii constă în încurajarea copiilor din diasporă să învețe limba română și, astfel, să dezvolte legături emoționale cu țara de origine a părinților.

Abecedarele vor fi expediate misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în țările de destinație ale conaționalilor noștri. Copiii de vârstă preșcolară născuți peste hotare, a căror acte de cetățenie a Republicii Moldova vor fi perfectate prin intermediul misiunilor diplomatice, vor primi câte o „Albinuță”. Fiecare abecedar va conține un semn de carte cu un mesaj din partea Prim-ministrului Republicii Moldova, Pavel Filip: „Dragă copile, învață carte şi vei avea parte de o viaţă mai bună, perseverează pe calea cunoștințelor, astfel ca Republica Moldova, ţara părinţilor tăi şi a ta, să fie mândră de tine!”.

Biroul pentru Relații cu Diaspora a lansat până în prezent mai multe acțiuni și programe guvernamentale pentru copiii din diasporă, precum programul DOR, subprogramul Centre Educaționale în Diasporă al programului Diaspora Engagement Hub, menite să mențină și să consolideze legăturile emoționale cu țara de origine, Republica Moldova, dar și să promoveze tradițiile, cultura și valorile neamului în rândul cetățenilor stabiliți peste hotare.

Sursa: Mamaplus.MD

Discuții