Colibri

Articole

4630

Anestezia epidurală. Tratamentul durerii în travaliu pe înțelesul tuturor

„Oare poate face rău copilului?”, „E dureros?”, „Există riscuri pentru sănătate?” – sunt doar câteva întrebări din cele mai frecvente pe care le adresează mămicile medicilor.

Pentru că tu decizi dacă vei avea parte de anestezie epidurală la naștere sau nu, Maxim Calaraș, medic obstetrician-ginecolog, vine cu răspunsuri la semnele tale de întrebare, astfel încât, să faci alegerea corectă.

„Am să nasc pe cale naturală. Așa m-a născut pe mine mama, astfel am să dau viață și eu copilului meu” – este convingerea majorității mămicilor, idee la care renunță atunci când ajung la mijlocul perioade de dilatare a colului uterin.

„Vreau să fiu corect înțeles. Suntem în secolul XXI, și dacă există la moment tehnologii care permit combaterea durerii, trebuie să le utilizăm. Nimănui nu trebuiesc acte de eroism, de a naște în suferință și de a primi, ca rezultat, traumă psihologică”, susține Maxim Calaraș.

Astfel de anestezie este binevenită în cazul femeilor aflate la prima experiență, unde travaliul poate să dureze și până la 12 ore. De regulă, la a doua, a treia naștere, femeile nasc foarte repede, de aceea, necesitatea anesteziei epidurale decade.

Trebuie să știi!

  • Anestezia epidurală reprezintă blocarea impulsului nervos de la uter la creier. Însă NU influențează în niciun fel caracterul contracțiilor și calitatea lor.
  • Calmează durerea mai eficient decât orice alt remediu.
  • Nu se pierde timp la anestezie dacă nașterea pe cale naturală, în mod urgent, se va converti în cezariană.
  • În mod normal, anestezia epidurală NU influențează negativ fătul.

Cu toate acestea, mămicile trebuie să fie conștiente de faptul că, epidurala este o intervenție din exterior asupra organismului. Și, după cum știm, în medicină, orice intervenție poartă riscuri.

„Din timp informăm mamele despre această modalitate de ameliorare a durerii în naștere. Din start, unele refuză. Dar deja informate, în timpul travaliului dau acordul. În mod obligatoriu, semnează documentele necesare pentru o astfel de intervenție.”

Anestezia epidurală își are locul ei în procesul de naștere. Înainte de această procedură, trebuie să atingem o anumită deschidere a colului uterin. În caz contrar, riscăm să provocăm o insuficiență de contracții.

Procesul de instalare a anesteziei epidurale

Epidurala este dureroasă doar în momentul primei injecții – anestezia locală (porțiunea unde va fi intodus mai târziu acul). Ulterior, este introdus acul mai mare. În spațiul epidural se instalează un cateter (un tub subțire), conectat la o seringă, iar seringa la rândul ei la un infuzomat (aparat care introduce medicamentul cu o anumită viteză, pe care medicul o setează în prealabil).

După venirea copilului pe lume, în locul unde a fost introdus cateterul se aplică un emplastru steril pentru 24 de ore. Atât!

Epidurala este interzisă dacă:

  • Femeia are reacție alergică la medicament.
  • În regiunea lombară are loc un proces inflamator acut la nivelul pielii. Există riscul de a introduce infecție.
  • În trecut a suferit traumatisme în regiunea lombară. Pot apărea probleme în timpul efectuării manevrelor.

Alte tipuri de analgezii – nemedicamentoase

Principiul analgeziei este foarte simplu – de a deconecta atenția gravidei de la durerea din timpul contracțiilor.

Ce presupune analgezia nemedicamentoasă? Includem filmul preferat al mamei, un desen animat, muzică bună. Binevenit este masajul, dușul cald-rece, aromaterapia, prezența persoanei dragi alături.

„Desigur, această tehnică va fi de folos doar celor femei, care s-au pregătit moral. Mama trebuie să realizeze faptul că travaliul va dura ceva timp și că va fi dureros, dar că va putea trece cu brio prin aceste momente. Cele care optează pentru analgezia nemedicamentoasă, își fac un program anumit. Ce vor face în timpul travaliului, la ce se vor gândi, cine le va fi alături.

În cazul femeilor care nu s-au pregătit moral, acest analgezic nu este eficient. Mai mult decât atât, este enervant. Astfel, epidurala reprezintă un colac de salvare atât pentru mamă, cât și pentru medic.”

Sfatul specialistului, Maxim Calaraș

„Epidurala nu este o procedură obligatorie. Mămica este persoana care decide: vrea sau nu să beneficieze de această anestezie în timpul nașterii. Doar la dorința gravidei, medicul va acționa la timpul potrivit și modul cuvenit la ameliorarea durerii din timpul travaliului.”

Sursa: Mamaplus.MD

Discuții