Viusid

Articole

7280

Băieții nu cresc singuri! Trei etape importante în dezvoltarea fiului

Băieții nu cresc singuri, ușor și liniștit. Faptul că îi dați să mănânce cereale cu vitamine și îl asigurați cu cămăși curate nu înseamnă că într-o bună zi fiul dumneavoastră se va transforma de la sine într-un bărbat adevărat! Este nevoie să urmați un program bine determinat de educație.

Dacă băiatul se află permanent în sfera atenției dumneavoastră, observați fără doar și poate cum se maturizează pe zi ce trece, cum se schimbă starea lui de spirit și energetica în diferite perioade ale vieții. Sarcina noastră este să înțelegem care sunt nevoile băiatului și în ce perioade.

Din fericire, băieții nu au apărut de azi de ieri pe lume, iar noi nu suntem deschizători de drumuri în ceea ce privește educația lor. Fiecare cultură mondială s-a ciocnit de problema educației băieților și a propus soluții proprii. Și doar în ultimele decenii, când ritmul vieții a devenit deosebit de alert, noi am pierdut cumva din vedere necesitatea creării unei programe reale de educație a băieților. Pur și simplu suntem prea ocupați cu alte lucruri!

Pe scurt despre cele trei etape de dezvoltare

1. Prima etapă cuprinde perioada de la naștere până la șase ani – vârsta la care băiatul este foarte legat de mama lui. Este băiatul „ei”, chiar dacă tatăl joacă un rol important în viața copilului. Scopul educației în această perioadă este să transmită băiatului toată dragostea și sentimentul de siguranță, să îl „programeze” pentru viață ca fiind o călătorie mare și antrenantă.

2. A doua etapă durează de la șase până la paisprezece ani – perioada de vârstă în care băiatul, urmându-și proprie senzații interioare, vrea să învețe să fie bărbat și își îndreaptă tot mai mult atenția spre tată, interesele și acțiunile acestuia. (Cu toate acestea, mama rămâne un om foarte apropiat, iar lumea înconjurătoare devine tot mai interesantă.) Scopul educației în această perioadă este ridicarea nivelului de cunoștințe ale copilului i dezvoltarea capacităților lui, fără a uita de bunătate și deschidere, adică să tindeți spre formarea unei personalități armonioase. La ceastă vârstă fiul dumneavoastră simte bucuria și confortul faptului că este băiat.

3. Și, în sfârșit, perioada de la paisprezece ani până la majorat, atunci când băiatul are nevoie de participarea unui bărbat-exemplu, sfătuitor, dacă vrea să fie pregătit complet pentru viața de adult. Mama și tata trec puțin pe planul doi, dar ei trebuie să caute pentru fiul lor un mentor, pentru ca el să nu fie nevoit să se mulțumească cu experiența și cunoștințele colegilor săi incompetenți. Scopul educației la această etapă este formarea abilităților, a sentimentului de responsabilitate și stimă de sine, implicare activă în viața adultă.

Rețineți, vă rog: aceste etape nu presupun, în nici un caz, o trecere rapidă sau bruscă a influenței asupra copilului a unui părinte către celălalt. Cel mai bine este atunci când ambii părinți iau parte activă în viața fiului din copilărie și până la maturitate. Aceste etape marchează doar deplasarea unor accente: așa, prin urmare, tatăl iese în prim plan la vârsta de șase-treisprezece ani, iar influența mentorului crește de la paisprezece ani. Criteriul principal la alegerea unui astfel de mentor este siguranța și onestitatea.

Cunoscând aceste trei etape, vă puteți elabora un program concret de acțiuni. De exemplu, este evidentă că tăticii de băieți în vârstă de la șase până la paisprezece ani nu trebuie să se îndepărteze de familie nici moral, nici fizic și trebuie să pună familia pe primul lor, în detrimentul serviciului. În caz contrar, efectele negative se vor răsfrânge în primul rând asupra fiilor. (Cu toate acestea, tații contemporani procedează tocmai așa și mulți dintre noi o putem confirma din experiența copilăriei proprii.)

Etapele de dezvoltare a băieților arată că avem nevoie de un ajutor suplimentar din partea comunității atunci când băieții noștri ating vârsta adolescenței. În trecut acest ajutor era furnizat de rude (bunici și unchi) sau meșteșugarii, care luau băieții ca ucenici.  

Este corect să spunem  că multe probleme, în special legate de comportamentul băieţilor, motivaţia lor insuficientă la şcoală, iar apoi şi neplăcerile cu legea (condusul în stare de ebrietate, bătăile etc.) au loc din cauza că nu ştim despre particularităţile dezvoltării băieţilor şi nu le acordăm la timp ajutorul necesar. Să ştim cele trei etape de dezvoltare a băieţilor este pur şi simplu necesar, de aceea le vom examina mai detaliat şi vom decide cum să le aplicăm.

De la naştere până la şase ani: perioada tandreţii 

În această perioadă a vieţii este necesar ca micuţul să se simtă legat, cel puţin, de o persoană. De regulă, este vorba de mamă. Fiind dotată cu un entuziasm aparte şi o motivaţie înaltă, dar şi cu o tandreţe specială, în plus hrănindu-l cu laptele ei, mama este de regulă cea mai pregătită pentru a satisface complet nevoile copilaşului. Hormonii proprii (în special prolactina produsă în procesul de alăptare) îi stimulează femeii dorinţa de a fi împreună cu copilul său şi de a-şi concentra atenţia asupra lui.

Cu excepţia alăptatului, şi taţii pot asigura toate nevoile nou-născutului, doar că o fac diferit.  Cercetările au arătat că ei sunt mai activi în jocurile cu copilul, iar copilul este mai plin de energie, în timp ce mamele încearcă să îl liniştească. (De altfel, atunci când încep să sufere din cauza lipsei de somn, la fel ca mamele, taţii renunţă la jocurile zgomotoase şi îşi doresc activităţi mai liniştite, mai ales înainte de somn!)

Primele manifestări ale deosebirilor dintre sexe

Unele deosebiri genetice dintre fetiţe şi băieţi încep să se manifeste încă din fragedă copilărie. Băieţii sunt mai puţin receptivi la feţele celor din jur. Fetiţele au un simţ tactil mai dezvoltat. Băieţii cresc mai repede şi prin la puteri mai activ, deşi suferă mai mult din cauza despărţirii de mamă. Atunci când micuţii încep să meargă, deosebirile dintre fete şi băieţi devin şi mai pronunţate. Băieţii, de regulă, au nevoie de mai mult loc pentru joacă şi mişcare. Ei preferă să apuce diferite obiecte şi să se joace cu ele, construiesc castele înalte din piese, în timp ce fetiţele preferă să se joace pe podea. La grădiniţă băieţii ignoră venirea unor noi copilaşi în grupă, pe când fetiţele îi observă imediat şi se împrietenesc.

Oricât ar fi de trist, adulţii au o atitudine mai severă faţă de băieţi. Cercetările au arătat că părinţii îmbrăţişează, alintă şi mângâie fetiţele mult mai des, chiar şi în primii ani de viaţă. Cu băieţii părinţii vorbesc mai puţin. Iar mamele pedepsesc băieţii mai des şi mai dureros.

Dacă mama este o sursă de grijă şi mângâiere, pentru băiat ea devine primul model pentru dragoste şi tandreţe. Începând cu al doilea an de viaţă al copilului, atunci când acesta începe să meargă, mama poate stabili hotarele relaţiilor dintre ei, cu tărie, dar fără a supăra şi ruşina băiatul, iar acesta va învăţa lecţia pentru toată viaţă. Băiatul ştie că în inima mamei el ocupă un loc special.

Acasă este mai bine

Dacă acest lucru este posibil, până la vârsta de trei ani băiatul ar trebui să rămână acasă cu unul dintre părinţi. Grădiniţele şi creşele nu sunt prea potrivite pentru îngrijirea băieţilor de până la trei ani. Cercetările au arătat că băieţii suportă mai greu despărţirea de cei apropiaţi comparativ cu fetiţele, ei suferă mai des de stres emoţional din cauza sentimentului de abandonare. Ca rezultat se dezvoltă neliniştea şi agresivitatea, iar acest model de comportament se păstrează şi la şcoală.

De la şase la treisprezece ani: interesul faţă de tot ce e bărbătesc 

Pe la şase ani, băieţii suferă o metamorfoză importantă: în ei se trezeşte bărbăţia, care până atunci parcă dormise undeva ascuns. Chiar şi acei băieţei care nu se uită la televizor încep, dintr-odată, să manifeste interes faţă de arme, visează să poarte haine de supererou, să lupte şi să se bată, să organizeze jocuri mobile şi gălăgioase. În plus, se mai întâmplă ceva important: un lucru caracteristic absolut tuturor ţărilor şi culturilor.

Pe la şase ani, băieţii fac un fel de fixaţie pe tată sau bunic, sau alt bărbat. La ei apare dorinţa de a fi alături de un bărbat, de a învăţa de la el, de a-l imita. Ei vor „să înveţe să fie bărbaţi”. 

Peste paisprezece ani: băieţii devin bărbaţi

La vârsta de aproximativ paisprezece ani începe o nouă etapă a pubertăţii. De regulă, la această vârstă bieţii se înalţă, iar în organism se produc schimbări uimitoare: nivelul de testosteron creşte cu aproximativ 800%!

Deşi dezvoltarea este individuală, la această vârstă toţi băieţii au ceva în comun: ei devin mai încăpăţânaţi, neliniştiţi, cu variaţii de dispoziţie. Şi nu putem spune că ei se schimbă în mai rău, pur şi simplu în ei ia naştere o nouă personalitate, iar naşterea presupune întotdeauna o luptă. Ei trebuie să găsească răspunsuri la probleme serioase, să facă faţă provocărilor, să îşi pună în faţă scopuri noi, să îşi determine priorităţile de viitor – iar între timp ceasul interior îi grăbeşte să trăiască.

Consider că tocmai la această vârstă noi pierdem contactul cu copiii noştri. De regulă, înaintăm adolescenţilor un set standard de cerinţe: mai multe eforturi la şcoală, mai multă muncă acasă. Dar adolescenţii au nevoie de mult mai mult. El vrea în lumea mare, şi hormonal, şi fizic, iar noi vrem să îl ţinem în copilărie pentru încă cinci-şase ani! Nu este de mirare că apar probleme.

Ceea ce trebuie să facem este, de fapt, să le ridicăm moralul, să îi canalizăm energia spre creativitate, să îi permitem să îşi desfacă aripile. Toate problemele care dau bătăi de cap părinţilor (aventurismul adolescentin, alcoolul, drogurile, criminalitatea) se produc din cauza că noi nu găsim canale pentru eliberarea energiei, dorinţei de faimă şi eroismului. Băieţii privesc spre lumea adulţilor şi nu văd nimic în ce ar vrea să creadă sau să participe. Chiar şi protestul lor este ambalat şi oferit ca o marfă de către producătorii de reclamă şi industria muzicală.

De la vârsta de paisprezece ani băieţii au nevoie de mentori – adulţi care manifestă grijă personală faţă de ei şi îi ajută să se mişte treptat prin lumea mare. În civilizaţiile antice exista un ceremonial de iniţiere, iar mentorul era un atribuit indispensabil al educaţiei.

© Steve Biddulph din cartea „Cum să ne creştem băieţii”  

Sursa

Discuții