Limerance

Articole

1313

Medicamentele care îngrașă

Vă alimentați corect, faceți sport regulat, iar greutatea nu vrea deloc să scadă? Este posibil ca o cauză a acestui fenomen să rezide în medicamentele pe care le luați din timp în timp. Nutriționiștii americani consideră că între 10 și 15% din cazurile de probleme cu greutatea sunt legate tocmai de administrarea medicamentelor. Există chiar și un termen, „obezitatea iatrogenă”, adică obezitatea determinată de administrarea medicamentelor. Și nu vorbim aici despre „faimoșii” hormoni. Chiar și cele mai obișnuite medicamente, considerate „inofensive”, vă pot îngrășa. Unele sporesc pofta de mâncare, altele inhibă capacitatea de ardere a caloriilor, iar altele rețin apa, cauzând edeme.

De altfel, medicamentele acționează diferit asupra diferitor oameni. Din cauza aceluiași medicament, unele persoane pot adăuga cinci kilograme în plus, iar altele nu simt nici o diferență. Din păcate, putem verifica acest lucru doar prin încercări. Cu toate acestea, vă prezentăm o listă de medicamente care vă pot pune în pericol silueta.

Medicamentele împotriva depresiei

Conținând:

  • Citalopram
  • Fluoxetină
  • Fluvoxam$ină
  • Mirtazapină
  • Paroxetină
  • Sertralină

Ele sunt numite și inhibitori ai serotoninei sau antidepresive triciclice. Eficacitatea lor constă în faptul că ele determină creierul să producă substanțe care îmbunătățesc starea de spirit. Din păcate, ele dereglează concomitent pofta de mâncare și capacitatea organismului de a arde caloriile. Emoțiile și pofta de mâncare sunt strâns legate, iar în cazul administrării de antidepresante – și mai mult. Aceasta înseamnă că mâncați, dar senzația de sațietate nu vine sau începeți să vă îngrășați chiar dacă mânați aceleași cantități ca înainte. Acest efect este mai pronunțat dacă administrați antidepresantele timp îndelungat. Multe medicamente de acest tip vă pot determina să adăugați în greutate până la 10 kg pe an.

Corticosteroizii

Conținând:

  • Metilprednisolonă
  • Prednisolonă
  • Prednisonă

Corticosteroizii au efect analgezic și antiinflamator, fiind folosiți pentru a trata o multitudine de tulburări, cum ar fi astmul și bolile autoimune. Ei sunt disponibili în diferite forme: unguente, pastile, geluri, spray-uri, injecții. Dar, deși denumirea lor conține cuvântul „steroizi”, nu vorbim despre aceiași steroizi pe care îi folosesc bodybuilderii pentru a-și spori masa musculară. Steroizii „noștri” pot, din contra, să încetinească metabolismul, forțând organismul să acumuleze mai multe grăsimi, în special în zona taliei, precum și sporesc pofta de mâncare și provoacă insomnie.

Medicamentele împotriva migrenelor și accidentelor vasculare cerebrale

Conținând:

  • Amitriptilină
  • Nortriptilină
  • Acid valproic

Unele medicamente care previn migrena și accidentul vascular cerebral influențează asupra secreției de hormoni care controlează senzația de foame, crescând astfel apetitul și conducând la supraalimentare. Printre alte efecte secundare se numără încetinirea metabolismului și retenția de lichide.

Betablocantele

Conținând:

  • Acebutolol
  • Atenolol
  • Metopropol
  • Propranolol

Betablocante încetinesc ritmul cardiac și scad tensiunea arterială. Dar ele reduc și capacitatea organismului de a arde calorii în timpul exercițiilor fizice, astfel încât antrenamentele în sala de forță și înotul nu vor avea efectul scontat. În plus, betablocante cauzează adeseori oboseală, ceea ce poate reduce, de asemenea, nivelul de activitate fizice, iar aceasta înseamnă că veți avea nevoie de o cantitate zilnică mai mică de calorii pentru a nu acumula kilograme în plus.

Medicamentele antialergice

Conţinând:

  • Cetirizină
  • Difenhidramină (difenhidramină)
  • Fexofenadină
  • Loratadină

Medicamentele care uşurează evoluţia alergiilor blochează acţiunea histaminei, o substanţă pe care organismul o produce ca răspuns la un alergen. Pe termen lung, „stingerea” histaminei cu antihistaminice duce frecvent la creșterea în greutate, în special la femei.

Medicamentele împotriva diabetului

Conţinând:

  • Insulină
  • Glimepiridă
  • Glipizidă
  • Gliburidă
  • Nateglinidă
  • Pioglitazonă
  • Repaglinidă

Medicamentele pentru diabet zaharat acţionează în mod diferit: unele cresc sensibilitatea la insulină, altele stimulează producţia de insulină înainte de masă şi după masă. Aproape că toate conduc, la început, la acumularea de kilograme, până organismul se adaptează la administrarea medicamentelor. Însă unele formule mai vechi transformă, pur şi simplu, caloriile în celule adipoase. Creşterea în greutate poate fi chiar semnificativă în cazul pacienţilor cu două tipuri de diabet, care oricum suferă de diabet.

Contraceptivele

Contraceptivele orale şi injectabile pot conduce la creşterea în greutate prin multe căi. Unele, în special cele care au în compoziţia lor progesteron, cresc pofta de mâncare şi conduc la supraalimentare, altele pot contribui la reţinerea lichidului. Din fericire, atunci când vine vorba despre contraceptive, există o alegere mare de formule şi compoziţii, aşa că un specialist bun va alege fără greutate un medicament care să vi se potrivească sau alte metode de protecţie.

Trebuie spus că cei mai supuşi riscului obezităţii iatrogene sunt copiii şi persoanele peste 40 de ani, atunci când schimbul de substanţe începe să încetinească critic. În cazul copiilor, greutatea în exces este deseori provocată de administrarea antibioticelor, probabil din cauza dereglării microflorei intestinului. Iar dacă administrarea necontrolată a medicamentelor poate duce la îngrăşare, atunci reducerea greutăţii cu 10% poate anula de tot necesitatea în produse medicamentoase.

Cu toate acestea, ţineţi cont de faptul că nu trebuie să renunţaţi la administrarea medicamentelor prescrise de medic chiar dacă vi se pare că acesta cauzează acumularea de kilograme în plus. La urma urmei, dacă pe cântar stă viaţa noastră, putem sacrifica silueta. În schimb nu uitaţi să informaţi medicul despre acest aspect. El poate să vă prescrie alt medicament sau vă poate sfătui cum să evitaţi acest efect secundar nedorit.

Sursa

Discuții