Aquaterra

Articole

703

Alegem încălțăminte stilată pentru primăvară: 8 trenduri actuale

Primăvara vrem să ne înnoim toată garderoba, dar ne vom opri, deocamdată, la încălțăminte și vom alege o pereche dintre cele mai stilate. Citiți în continuare despre trendurile acestei primăveri în materie de încălțăminte.

Toc stabil

Trendul de toamnă, botinele cu toc stabil, au pășit triumfal și în colecțiile de primăvară. Și suntem nespus de mulțumite. O încălțăminte mai feminină și mai confortabilă este greu de imaginat! În acest sezon designerii ne propun să purtăm botine din catifea, materiale textile și piele, cu elemente decorative sau modele laconice, cu toc simplu și transparent. O astfel de încălțăminte cadrează cu cele mai variate outfituri – romantice, de zi cu zi, office.

În stilul grunge

Stilul grunge este în continuare parte a listei celor mai moderne trenduri. Și asta pentru că accesoriile lui, de tipul capselor, lănțișoarelor și aspectului puțin neglijent, doar subliniază feminitatea și fragilitatea. Acesta a fost scopul designerilor în colecțiile de primăvară, propunând tinerelor să încalțe botine și cizme în spiritul epocii anilor ’90. Însă, pentru a evita look-ul neglijent (ceea ce nu este întotdeauna acceptabil), combinați încălțămintea în stil grunge cu haine lacone în stil casual sau rochii feminine, dacă mergeți la o petrecere.

Platforma

Tocurile cui au fost înlocuite, în acest sezon, de platformele îndrăznețe ale anilor 80-90 ai secolului trecut. Sunt actuale flatformele (platformă întreagă), platformele în combinație cu tocuri stabile și decor aprins (broderii, capse, lănțișoare metalice), încălțămintea sport cu platforme și alte tipuri de platforme originale pentru sandale și pantofi.

Tocurile originale

Vreți să vă evidențiați în mulțime, dar preferați totuși stilul clasic și formele laconice? Apelați cu îndrăzneală la noul trend al acestei primăveri – botinele și pantofii cu tocuri neobișnuite. Cu forme originale sau motive baroce, aceste tocuri conferă o notă de prospețime vestimentației de zi cu zi sau outfiturilor de seară.

Cizmele deasupra genunchilor

În această primăvară cizmele deasupra genunchilor continuă să ocupe pozițiile de top printre trendurile moderne. Branduri și designeri cunoscuți ne propun variante dintre cele mai diverse – de la modele din catifea laconice până la modele îndrăznețe, decorate cu broderie și capse. Însă noutatea absolută a noului sezon de modă au devenit cizmele-ciorapi, o combinație dintre colanți și încălțăminte! Nu este prea clar cum putem purta o astfel de încălțăminte în viața de zi cu zi, însă noul trend este foarte neobișnuit și frumos.

„Mary Jane”

Pantofii feminini și modești cu toc stabil și nu prea înalt, cu curelușe la glezne, promit să fie cel mai popular model al primăverii! Și nu doar modelele clasice din piele neagră, ci și cele cu un design mai îndrăzneț – din piele colorată în stil color blocking, de lac și multe altele. Pantofii „Mary Jane” pot fi purtați la absolut orice ținută: ele conferă oricărui outfit feminitate și rafinament.

Șireturile

Cizmele și pantofii cu șireturi sunt un atribut fermecător al stilului anilor 70. Dacă toamna stiliștii ne recomandau să optăm pentru încălțăminte cu toc stabil, primăvara aceasta în lista recomandărilor au intrat și pantofii cu toc cui. O astfel de încălțăminte poate fi purtată cu rochii midi, fuste trapez și pantaloni culotttes.

Pantofii clasici

Pantofii clasici cu formă de balerini nu vor ieși niciodată din modă. Din sezon în sezon aceștia rămân în lista trendurilor recunoscute: se schimbă doar gama de culori și prezența elementelor decorative. În această primăvară este mai bine să alegeți pantofi de formă cât mai simplă, dar să puneți accentul pe culoare. De exemplu, să probați o pereche de pantofi de culoare roșie aprinsă sau, din contra, cu o nuanță pastelată delicată.

Sursa

Discuții