Star Kids Eldorado Terra

Articole

3928

8 semne ale unui tată perfect

Toți tăticii sunt diferiți, dar importanți și necesari. Însă există și o categorie de tați perfecți. Aceștia pot fi determinați după 8 semne-cheie.

Vorbește cu micuțul pe limba lui

Acest ciripit neînțeles de cei din jur este absolut unic și irepetabil! Acest tată este capabil nu doar să repete cuvintele deja inventate, ci și să genereze altele noi, doar privindu-și copilul și jucându-se cu el.

Are glumițele lui speciale

Tata spune copilului o anumită frază, iar ultimul se prăpădește de râs. Acesta este un semn că între tată și copil există o legătură specială.

Pune mereu în rețelele sociale noi fotografii cu micuțul său

De obicei o astfel de adorare a odraslei este manifestată de mamă, iar atunci când și tata arată tuturor cum doarme micuțul lui, cum se joacă cu mingea sau cum mănâncă piure – acesta este un semn al mândriei pentru copil, în care și tata investește foarte mult.

Este gata să facă lucrul „mudar”

Să schimbe pamperșii, să spele olița, să asiste la băiță… Într-un cuvânt, să facă toate lucrurile pe care mulți tătici le consideră un vis urât. Un tată ideal nu va împărți niciodată activitățile de îngrijire a copilului între „fac” și „nu este treaba mea”.

Știe toți prietenii copilului său

El realizează rapid că Goșa, copilașul roșcat, este cel mai bun prieten al copilului său, Dani se bate pentru mașinuțe, iar Mașa cu codițe este prima dragoste.

Adoră să se plimbe cu copilul

Acest tată este cel mai bun aparat de antrenament și distracție. Pe terenul de joacă el inventează sute de jocuri pe oră și nu lasă copilul să se plictisească, pentru că pentru o oră-două devine el însuși copil.

Citește copilului înainte de somn

Oricât ar fi de obosit, tata citește copilului povești înainte de somn și știe foarte bine  care sunt istorioarele preferate ale micuțului, de care se teme și ce bucată din carte trebuie sărită sau perifrazată. 

Alte mămici vă invidiază

Acesta este, probabil, cel mai bun indicator al faptului că soțul dumneavoastră este într-adevăr un tată ideal, iar ceilalți, la fel ca dumneavoastră, se bucură de tabloul dragostei și prieteniei lor. Cel mai important este să nu fiți prea geloasă!

Sursa

Discuții